De Ziua Naţională a României, joi, 1 decembrie 2016, în catedralele eparhiale, bisericile parohiale şi mânăstirești din ţară şi străinătate, precum şi în paraclisele şcolilor de teologie ortodoxă, la Sfânta Liturghie, vor fi pomeniţi eroii neamului românesc, care, acum 98 de ani, au înfăptuit unitatea naţională a românilor din anul 1918. În continuare, va fi oficiată slujba de Te Deum, potrivit tradiţiei bisericeşti şi hotărârii Sfântului Sinod.
La Catedrala arhiepiscopală Înălțarea Domnului din Buzău, Te Deum-ul de Ziua Naţională a României va fi săvârșit de la ora 11:00.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei