Biserica din Parohia vrânceană Spulber, Protoieria Focșani I, având hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”, a fost sfințită duminică, 30 mai 2021, după încheierea lucrărilor de renovare. Slujba de târnosire a lăcașului de cult și Sfânta Liturghie au fost oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.
Încă de la primele ore ale dimineții, Chiriarhul locului, împreună cu un sobor de cinci preoți și doi diaconi, a înconjurat biserica și a sfințit-o prin stropire cu aghiasmă și ungere cu Sfântul și Marele Mir. În continuare, Înaltpreasfinția Sa a târnosit Sfânta Masă a Altarului, a sfințit pictura și icoanele de pe catapeteasmă, apoi a săvârșit Sfânta Liturghie.
În predica adresată credincioșilor prezenți, Arhipăstorul Buzăului și Vrancei a reliefat înțelesurile duhovnicești ale textului evanghelic din Duminica a 5-a după Paști (Ioan 4, 5-42), care ne înfățișează convorbirea Mântuitorului Iisus Hristos cu femeia samarineancă la fântâna lui Iacov.
„Când i-a spus femeii că El îi va da «apa cea vie», s-a referit, de fapt, la harul Sfântului Duh, care se pogoară asupra omului prin Sfânta Taină a Botezului, săvârșită în numele Preasfintei Treimi. Acest har devine în om «izvor de apă curgătoare» spre viața veșnică, ajutându-l să crească duhovnicește și păstrându-l într-o relație organică vie cu vița cea adevărată, care este Hristos (Ioan 15, 5). Așadar, fiecare dintre noi poate dobândi de la Hristos izvorul harului sfințitor al Duhului Sfânt. Și, după cum, la țară, fântânile se sleiesc din când în când, adică se curăță de praful devenit mâl, pentru ca apa să țâșnească mai proaspătă, mai rece și din abundență, tot astfel se cuvine să procedăm și noi cu «fântâna» din adâncul ființei noastre, înnoind harul primit la Botez, adică făcându-l lucrător, spre sfințirea vieții noastre și spre moștenirea Împărăției lui Dumnezeu”, a explicat Ierarhul.
La finalul Sfintei Liturghii a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru ctitorii și slujitorii sfântului lăcaș, trecuți la cele veșnice. Cântările liturgice au fost interpretate de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei.
Pentru eforturile depuse la renovarea și înfrumusețarea lăcașului de închinare, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a acordat rangul onorific de iconom preotului paroh George Iulian Măciucă.
Biserica Parohiei Spulber a fost construită din bârne în anul 1840. Prin strădania actualului paroh, ajutat de enoriași, între anii 2009-2021, s-au efectuat importante lucrări de consolidare, restaurare și dotare a lăcașului de rugăciune.