Biserica Parohiei buzoiene „Tuturor Sfinţilor“ a îmbrăcat, duminică, 12 ianuarie 2014, haine de sărbătoare. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian.

Cu acest prilej, ierarhul l-a prezentat pe noul preot paroh, Vespasian Negoiţă, consilier eparhial, care, până la târnosirea lăcaşului de cult închinat Sfântului Mare Mucenic Mina, va sluji la biserica „Tuturor Sfinţilor“. Acesta va duce mai departe activitatea pastoral-misionară şi administrativ-gospodărească a preotului Dima Stamate, pensionat de curând.

Biserica „Tuturor Sfinţilor“ a fost ridicată în anul 1929 spre pomenirea celor care şi-au jertfit viaţa în timpul Primului Război Mondial, fiind cunoscută şi sub numele de „Eroilor“.