În Duminica a doua din Postul Mare – numită a Sfântului Grigorie Palama –, Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, s-a aflat în mijlocul credincioşilor Parohiei vrâncene Muncelu. Ierarhul, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica „Sfinţii Voievozi“ din localitate.
Chiriarhul de la Buzău a explicat înţelesurile duhovniceşti ale Evangheliei despre vindecarea slăbănogului din Capernaum, vorbind şi despre viaţa şi teologia Sfântului Grigorie Palama: „Din această perioadă de şapte săptămâni, aşa cum a fost Duminica Ortodoxiei, când ne-am amintit de lupta Bisericii creştine din primele veacuri şi biruinţa dreptei credinţe asupra tuturor ereziilor, iată, acum, un nou popas duhovnicesc, în care ne gândim la modul cum Sfântul Grigorie Palama şi-a trăit viaţa şi L-a cunoscut pe Dumnezeu, împărtăşindu-se de lumina dumnezeiască. Vom continua, în duminica următoare, să medităm la rolul Sfintei Cruci în viaţa omului, apoi ne vom întâlni cu Sfântul Ioan Scărarul şi Sfânta Maria Egipteanca, o păcătoasă, care, prin pocăinţă, s-a învrednicit de cununa sfinţeniei, tocmai pentru a ne arăta că este posibilă îndreptarea noastră, în vederea întâmpinării cu vrednicie a praznicului Sfintelor Paşti şi a împărtăşirii de Lumina Învierii“.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian a binecuvântat casa praznicală ridicată în vecinătatea lăcaşului de cult.
Potrivit tradiţiei locale, biserica Parohiei Muncelu a fost construită în anul 1889. Distrus în timpul Primului Război Mondial, lăcaşul de rugăciune a fost reconstruit cu greu şi sfinţit abia în 1932. După cutremurul din anul 1940, biserica a trecut printr-un amplu proces de consolidare şi restaurare. În ultimii ani, aici s-a zidit şi o clopotniţă.