La Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul“ din Buzău a fost inaugurată miercuri, 28 noiembrie 2013, sala muzicală destinată repetiţiilor nou-înfiinţatei corale „Neagu Ionescu“ a Catedralei arhiepiscopale „Înălţarea Domnului“. Slujba de binecuvântare a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, ierarhul locului. Au mai participat consilieri, cadre didactice şi alţi invitaţi.

Chiriarhul de la Buzău a declarat: „Principiul de viaţă după care m-am ghidat până acum a fost să creăm condiţiile corespunzătoare şi apoi să cerem performanţă. De aceea, când Dl Gianin Oprea mi-a prezentat proiectul, cu foarte multe puncte, atât în ceea ce priveşte exigenţele constituirii unei corale, cât şi elementele necesare unei săli muzicale potrivite pentru repetiţii, l-am parcurs cu uimire, dar şi cu bucurie, în cele din urmă. Şi aceasta deoarece am văzut că ştie ce vrea şi i-am aprobat tot ceea ce mi-a solicitat, cu condiţia ca, după ce concretizăm proiectul, să înregistreze performanţă cu această corală“. 

Spaţiul a fost amenajat, în perioada iulie-octombrie 2013, prin aplicarea unui tratament acustic de specialitate. De asemenea, a fost achiziţionată aparatura necesară pentru buna desfăşurare a repetiţiilor muzicale.

Dirijorul corului, Dl Gianin-Cristian Oprea, a mărturisit, vădit emoţionat: „Timp de patru luni am lucrat, fiind ajutat şi susţinut îndeaproape de Părintele Arhiepiscop, care ne-a fost ca un adevărat tată şi, personal, m-a susţinut nu numai moral, ci şi financiar, în toate activităţile. Iată, acum, avem o sală muzicală la standarde foarte înalte şi chiar putem spune că este cea mai performantă sală de repetiţii pe care o are o corală bisericească din ţara noastră“.

La finalul ceremoniei, Pc. Arhidiacon Mihalache Tudor – fostul profesor de muzică psaltică şi director al Seminarului, care a condus vreme de 20 de ani corul Catedralei voievodale „Adormirea Maicii Domnului“ din Buzău – i-a fost decernată o diplomă de excelenţă, precum şi titlul de dirijor onorific.

Cu această ocazie, a adresat un îndemn celor din generaţia nouă, care trebuie să ducă mai departe muzica bisericească autentică: „Să fiţi la înălţimea înaintaşilor noştri, a celui care a dat numele acestui cor, Neagu Ionescu, despre care se spunea: «Cânta atât de frumos, încât semăna cu o privighetoare», el şi arhidiaconul Dimitrie Stoica. Le-am urmat exemplul, am dus corul mai departe şi astăzi i-am transferat pe cei mai tineri din vechea corală, la corul nou-înfiinţat“.   

Sala Studio va fi pusă la dispoziţie şi altor grupuri corale religioase din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei.