Deşi conţinutul articolului „S-a închis cantina săracilor de la Biserica Sfântul Andrei“, apărut înZiarul de Vrancea, în data de 19 martie 2015, reflectă realitatea, cu privire la măsurile luate de Centrul Eparhial Buzău la Parohia Sfântul Andrei, din păcate, titlul ales de semnatara acestuia, dna Silvia Vrînceanu, deturnează din capul locului mesajul pe care şi l-a propus (?). Este greu de crezut că un jurnalist de talia domniei sale nu are capacitatea de a concentra, în puţine cuvinte, ceea ce a dorit să transmită cititorului. Se pare, totuşi, că a recurs, şi de această dată, la cunoscutele viclenii gazetăreşti, pentru a induce în conştiinţa publică exact contrariul celor prezentate în articol.
Întrucât considerăm tendenţioasă şi răutăcioasă alegerea titlului menţionat mai sus, pentru corecta informare a opiniei publice, facem următoarele precizări:
1. La Parohia Sfântul Andrei din Focşani nu a funcţionat până acum o „cantină a săracilor“, în sensul legal al cuvântului, întrucât spaţiul afectat pentru desfăşurarea unei astfel de activităţi sociale nu îndeplineşte condiţiile necesare, pentru acreditarea lui de către instituţiile de resort. Practic, clădirea din apropierea bisericii, compusă din două încăperi (bucătărie şi sală de mese) poartă denumirea de Casă praznicală, fiind destinată oficierii slujbei de pomenire a celor răposaţi, în ziua de sâmbătă. După slujba parastasului, creştinii pot organiza pomana sau praznicul pentru cei adormiţi în Domnul, în sala de mese respectivă, oferind oamenilor săraci, fie hrană rece (la pachet), fie hrană caldă, pregătită din vreme, acasă, şi încălzită în bucătăria Casei praznicale. Desigur, astfel de activităţi caritabile destinate săracilor pot fi organizate în fiecare zi de duminică şi sărbătoare, prin implicarea preoţilor şi a dreptcredincioşilor creştini, care înţeleg corect scopul agapelor creştine. Referitor la acest aspect, se impune să aducem la cunoştinţa celor interesaţi că asemenea Case praznicale există în întreaga Patriarhie Română, iar în Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei funcţionează un număr de 130, cărora nu li s-a făcut atâta publicitate.
2. Întrucât sala de mese a Casei praznicale a fost folosită, până în prezent, în mod necorespunzător: spaţiu de depozitare a unor obiecte de cult ale bisericii, pangar cu obiecte de colportaj (icoane, lumânări, tămâie, cărţi bisericeşti etc.) expuse spre vânzare şi aşa-zisa „cantină socială“,Centrul Eparhial a dispus suspendarea temporară a activităţii sociale, până când sala pentru servit masa şi bucătăria aferentă vor fi igienizate şi amenajate corespunzător, potrivit scopului pentru care a fost construită clădirea. În aceste circumstanţe, pangarul va fi mutat în locaşul de cult, pe partea dreaptă, acolo unde îi este locul, iar obiectele de cult ale bisericii, păstrate în rânduială, în cafasul acesteia.
3. Deşi credincioşii Parohiei Sfântul Andrei n-au contribuit cu nici un leu la colecta Mila creştină, organizată de Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei în ziua de 6 decembrie (Sfântul Nicolae), fiind instigaţi spre neascultare de către dna Nela Panaite, Permanenţa Consiliului Eparhial a aprobat ca lucrările de amenajare a pangarului şi de renovare a Casei praznicale, inclusiv dotările sălii şi bucătăriei cu cele necesare, să fie suportate de către Centrul Eparhial, din fondul Filantropia, asigurat de creştinii ortodocşi sinceri şi ascultători, din cele două judeţe ale eparhiei noastre. Ulterior, prin intermediul Sectorului Social-Misionar al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, se vor face toate demersurile pentru obţinerea avizelor necesare desfăşurării, în parohia respectivă, a acestui gen de activitate social-filantropică, destinată persoanelor sărace.
4. Deşi preotul Valentin Mirică a fost numit paroh la biserica Sfântul Andrei încă din data de 1 ianuarie 2015, dna Nela Panaite – care nu avea calitatea de angajat al parohiei – a refuzat cu obstinaţie să predea cheile de la Casa praznicală noului paroh, împiedicându-l, astfel, să-şi îndeplinească ascultarea încredinţată de chiriarh, cu privire la reglementarea activităţilor sociale organizate de parohii, în conformitate cu legile în vigoare şi cu Hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
5. În ceea ce priveşte bunurile personale ale dnei Panaite, aflate în interiorul Casei praznicale şi despre care se face amintire în articolul cu pricina (aragaz, frigider, vasele de gătit şi vesela aferentă), precizăm că acestea nu au fost nicidecum „sechestrate“, ci, dimpotrivă; Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a dispus ca cei doi preoţi slujitori la biserica Sfântul Andrei să predea de urgenţă persoanei care se victimizează artificial, toate obiectele ce-i aparţin, întrucât spaţiul interior al Casei praznicale trebuie să fie eliberat, pentru începerea lucrărilor de renovare.
Prin urmare, Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei solicită publicaţiei Ziarul de Vrancea să urmărească, pe viitor, prezentarea obiectivă şi informarea corectă a publicului cititor despre lucrarea Bisericii locale – atât în titlu, cât şi în conţinut – îndatorire elementară a oricărei instituţii media.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei