Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, în zilele de 8-9 iulie 2024, Parohia Buda Crăciunești din Protoieria Pătârlagele a organizat un pelerinaj în Moldova pentru 18 copii din Grupul catehetic „Sfântul Efrem cel Nou” al parohiei, însoțiți de 5 adulți, sub coordonarea preotului Pavel Macovei și a doamnei preotese Luminița-Mariana Macovei.
Itinerariul a început într-o zi foarte călduroasă, cu primul popas la Mănăstirea Văratec din județul Neamț, continuând cu Mănăstirea Agapia. La cele două mănăstiri de maici se practică ambele moduri de viețuire, atât cel de obște, cât și cel idioritmic. A urmat vestita Mănăstire Neamț – de data aceasta, o mănăstire de călugări –, unde biserica „Înălțarea Domnului” adăpostește icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Îndrumătoarea, numită și Lidianca, aflându-ne acolo chiar în ajunul zilei de prăznuire a acesteia. Apoi, la frumoasa Mănăstire Cămârzani, aflată distanță de 7 km de orașul Fălticeni, ne-am închinat în biserica ocrotită de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. La toate mănăstirile din prima zi de pelerinaj, copiii din grupul de cateheză s-au închinat și au dat slavă lui Dumnezeu prin interpretarea unor cântări în cinstea Maicii Domnului, pregătite de ei, sub coordonarea domnișoarei Măriuca-Daria Lazăr. La sfârșitul zilei, am fost cazați la o pensiune din localitatea Mănăstirea Humor, prin grija Centrului de Pelerinaje „Sfinții Împărați Constantin și Elena” al Eparhiei.
A doua zi a fost dedicată mănăstirilor cu pictură murală exterioară din nordul Moldovei, în renumita Bucovină. Primul popas l-am făcut la Mănăstirea Voroneț. Biserica ei este inclusă în patrimoniul mondial al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), considerată „perla Bucovinei”, ctitor fiind Ștefan cel Mare și Sfânt, după înfrângerea pe care a suferit-o la Războieni, în 1476. Aici am avut bucuria de a le reîntâlni pe maicile Teofana și Teodora, care mi-au fost colege la facultatea de teologie, în urmă cu 15 ani; ele ne-au prezentat istoricul mănăstirii și ne-au oferit daruri de suflet.
Am continuat pelerinajul la alte două vechi așezări călugărești cu pictură murală, de asemenea, incluse în patrimoniul UNESCO: mănăstirile Moldovița și Sucevița. Ne-am închinat la sfintele moaște aflate în bisericile istorice și am fost încântați de modul de construire a acestor ansambluri mănăstirești, care în vechime aveau rolul de cetăți fortificate – de apărare împotriva cotropitorilor –, dar și de lăcașuri de închinare sau de necropole ale unor bravi domnitori moldoveni.
Ultimul popas și cel mai încărcat de istorie a fost la Mănăstirea Putna, ctitoria lui Ștefan cel Mare, al cărui mormânt se află aici. Membrii grupul catehetic s-au închinat la mormântul vestitului domnitor al Moldovei, canonizat de către Biserica Ortodoxă Română la data de 20 iunie 1992, sub titulatura de Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, iar la final, cu binecuvântarea părinților slujitori de la mănăstire, au susținut un mic recital spre cinstirea sa.
La încheierea acestui tur, copiii au fost impresionați și încântați de impactul cultural și duhovnicesc pe care l-a avut pelerinajul binecuvântat de Dumnezeu în Moldova și Bucovina, mărturie fiind mulțumirea ce se putea citi pe chipurile lor.
Pr. Pavel Macovei
Parohia Buda Crăciunești
Protoieria Pătârlagele