Catedrala Voievodală „Adormirea Maicii Domnului” din incinta Centrului Eparhial Buzău a găzduit sâmbătă, 13 februarie 2021, Adunarea Generală a Asociației Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei (AFO – ABV). Evenimentul a fost prezidat de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, președintele de onoare al Asociației.

La întâlnire au participat reprezentante ale celor peste 8.000 de membre ale Asociației Femeilor Ortodoxe din toate comunitățile Eparhiei.

După cuvântul introductiv al părintelui Ionuț-Cristian Vuță, consilier eparhial la Sectorul Social-filantropic și misionar, doamna Ana Săcrieru, președinta Asociației, a prezentat activitățile desfășurate de-a lungul anului 2020, amintind că acestea au fost realizate în virtutea scopului statutar al Asociației Femeilor Ortodoxe, de revigorare a spiritului creștin-misionar prin educație și dăruire, scop ale cărui rădăcini datează din 1914, când Episcopul Teodosie Atanasiu a întemeiat societatea doamnelor ortodoxe la Focșani, respectiv din 1927, când Episcopul Ghenadie Niculescu făcea același lucru la Buzău, ambii ierarhi înființând acum peste 100 de ani pe autoarea Asociației de astăzi a doamnelor ortodoxe din Eparhia Buzăului și Vrancei.

Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian a subliniat importanța realizării acestor activități, în spiritul continuității existente la nivelul Eparhiei în ceea ce privește îndeplinirea de către femeile creștine a misiunii lor frumoase pe care o au în educarea copiilor și în întrajutorarea semenilor. Înaltpreasfinția Sa a reiterat nevoia de comuniune a doamnelor și de unitate în realizarea proiectelor Asociației, ca parte componentă a Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, alături de celelalte sectoare de activitate ale Centrului Eparhial, apreciind eforturile cu care doamnele membre au derulat multiple activități într-un an atât de dificil ca 2020, în cooperare cu comitetele parohiale, așa cum au procedat și înaintașele lor din perioada interbelică.

În total, au fost organizate 27 de evenimente culturale și educaționale, în următoarea succesiune cronologică:

  1. „Ziua Culturii Naționale în satele din Vrancea arhaică” (5 – 26 ianuarie 2020), activitate în cadrul căreia Asociația Femeilor Ortodoxe a dăruit 400 de cărți copiilor din satele de munte și a organizat o serie de evenimente culturale pentru aceștia. Din primele zile ale lunii ianuarie și până pe data de 26 ianuarie 2020, Asociația Femeilor Ortodoxe, în parteneriat cu Asociația Elevilor din județul Vrancea și Asociația „Platforma Civică Împreună”, a realizat evenimente cultural-artistice în mai multe sate din zona de munte. La sfârșitul fiecărui eveniment, copiii din comunitățile rurale menționate au primit cărți în dar, potrivit vârstei fiecăruia;
  2. Bisericile de lemn de la Curbură – lecție de artă veche românească pentru tinerii de azi” (ianuarie 2020), proiect de sensibilizare a tinerilor, de aducere în atenția publică și, totodată, de conștientizare a caracterului specific al bisericilor de lemn de la Curbură, ca izvor de cultură românească autentică;
  3. „Temei și dăinuire în cultura românească” (12 ianuarie 2020), eveniment artistic prilejuit de Ziua Culturii Naționale, desfășurat la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat, în prezența unui public compus din câteva sute de doamne, membre ale Asociației Femeilor Ortodoxe – filiala Râmnicu Sărat;
  4. „Chipul României – chipul femeii creștine” (24 ianuarie 2020), prima întâlnire din 2020 a femeilor ortodoxe din Focșani și împrejurimi, care a avut loc în Catedrala „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Focșani, în prezența câtorva sute de membre;
  5. Șezătoarea culturală „Despre ia vrâncenească” (2 februarie 2020), desfășurată în prezența a 100 de doamne, avându-l drept invitat special pe etnograful Ion Cherciu;
  6. „Cultură și spiritualitate în Vrancea arhaică” (22 februarie 2020), manifestare culturală pentru 400 de persoane, cu participarea unor personalități ale vieții culturale din România și Republica Moldova: etnologul Varvara Buzilă – secretar științific al Muzeului de Etnografie și Istorie Națională din Chișinău, etnograful Ion Cherciu – cercetător în cadrul Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române, artistul plastic Virginia Georgescu-Hossu, antropologul Gheorghiță Geană – profesor doctor universitar în cadrul Universității din București și cercetător științific în cadrul Institutului de Antropologie „Francisc I. Rainer” al Academiei Române;
  7. „Tineri pentru viață” (7 martie 2020), training de pregătire a activităților pro-viață din Eparhie;
  8. „Să nu ne răzbunați” (9 martie 2020), eveniment prilejuit de Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989, ce a cuprins slujba Parastasului, oficiată în curtea penitenciarului Râmnicu Sărat, precum și conferința cu titlul „Mărturisirea credinței în vremuri de restriște”, susținută de părintele profesor Nicolae Moraru, urmată de vizionarea filmului „Între chin și amin”.
  9. Eveniment cultural on-line „Clipe de frumusețe” (2 mai 2020), cu pianista și compozitoarea Alexandra Cherciu – doctor în Muzică al Universității Paris 1 Pantheon Sorbonne, derulat în parteneriat cu Association culturelle „Rodia” Ille de France;
  10. Eveniment cultural on-line „Clipe de frumusețe” (8 mai 2020), cu Maria Murgoci – profesor și artist popular, directorul Ansamblului Folcloric „Țara Vrancei”;
  11. Eveniment cultural on-line „Clipe de frumusețe” (16 mai 2020), cu tema „În Ținutul de Jos al Putnei”, desfășurat în micul muzeu etnografic al bisericii din Bătinești, cu realizarea unor momente poetice din Marin Sorescu, de către copiii din Asociația Elevilor din Vrancea;
  12. Eveniment cultural on-line „Clipe de frumusețe” (29 mai 2020), cu tema „Valea Buzăului, hotar între țări, hotar între lumi”, în cadrul căruia doamnele profesoare Maria Țicleanu și Maria Dumitru au vorbit despre elementele specifice de cultură populară de pe Valea Buzăului.
  13. Eveniment cultural on-line „Clipe de frumusețe” (07 iunie 2020), având drept motto: „Pentru că din frumusețea lucrurilor văzute cunoaștem sublimul mai presus de orice frumusețe” (Sfântul Vasile cel Mare), cu pictorul iconar Adrian-Mihai Munteanu;
  14. Eveniment cultural on-line „Clipe de frumusețe” (14 iunie 2020), având drept motto: „Muzica oglindește toate misterioasele ondulații ale sufletului, fără putință de prefăcătorie” (George Enescu), cu doamna prof. Marilena Rădulescu, doctor în Muzică al Universității Naționale de Muzică din București;
  15. Eveniment în cadrul proiectului „Serile culturale de la Ciolanu” (4 iulie 2020), cu tema „Sfântul Ștefan cel Mare, model al curajului românesc”, desfășurat la Mănăstirea Ciolanu din județul Buzău, în prezenta Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, a medicului chirurg Valeriu Gavrilovici și a scriitorului Mihai Gheorghiu;
  16. „Femeile ortodoxe, jertfă și eroism” (5 august 2020), eveniment cultural și comemorativ desfășurat la Mausoleul Eroilor de la Mărășești, care a cuprins săvârșirea Sfintei Liturghii, pomenirea eroilor neamului și a femeilor ortodoxe și prelegerea susținută de istoricul Mircea Platon;
  17. „Eroii de pe frontul Varnița – Muncelu” (31 august 2020), activitate educațională care a constat într-un atelier de istorie în aer liber, adresat celor mici, cu ocazia împlinirii a 103 ani de la desfășurarea ultimul front de luptă al Bătăliei începute în 6 august 1917, la Mărășești.
  18. „Mihai Viteazul și puterea credinței” (6 septembrie 2020), dublu eveniment realizat la Mănăstirea Ciolanu, în cadrul proiectului „Școala din pridvor”, constând într-un atelier interactiv de istorie, precum și în cadrul proiectului „Serile culturale de la Ciolanu”, constând în conferința susținută de scriitorul Mihai Gheorghiu – directorul adjunct al Muzeului Țăranului Român. Manifestarea a debutat cu un moment literar-artistic, prezentat de 7 adolescenți, care au recitat pasaje din scrisorile și memoriile marelui voievod;
  19. „Deșcolarizarea României sau despre starea educației de azi” (20 septembrie 2020), conferință desfășurată la Ceainăria Culturală din Buzău, în cadrul căreia scriitorul Mircea Platon a vorbit despre starea educației astăzi;
  20. „Sfântul Neagoe Basarab sau despre arta politică a principelui creștin” (27 septembrie 2020), eveniment destinat tinerilor, liceeni și studenți deopotrivă, în cadrul proiectului „Școala din pridvor”, desfășurat la Mănăstirea Ciolanu și constând într-un seminar interactiv;
  21. Eveniment cultural on-line „Clipe de frumusețe” (24 octombrie 2020), cu tema „Despre libertate, despre educație, despre copii”, având-o invitată pe doamna prof. pictor Elena Bîrhală;
  22. Eveniment cultural on-line „Clipe de frumusețe” (15 noiembrie 2020), cu tema „Despre menirea femeii în vremurile grele”, având-o invitată pe doamna prof. psiholog Gina Cucu;
  23. Eveniment cultural on-line „Clipe de frumusețe” (22 noiembrie 2020), cu tema „Despre recunoașterea Prigoanei și despre trăirea ei, de-a lungul timpului, la români”, avându-l invitat pe Pr. Conf. Univ. Dr. Gheorghe Holbea;
  24. Atelierele trimestriale „Un training despre tine însuți”, destinate adolescenților, cuprinzând modulele Comunicare, Învățare, Debate, Roluri în grup, Soluționarea conflictelor, Inteligență emoțională și Stimă de sine, care se derulează în parteneriat cu Asociația Elevilor din județul Vrancea, Asociația Elevilor din județul Buzău și Asociația „Platforma civică Împreună”;
  25. Atelierele lunare „Voievozi români”, destinate copiilor din ciclul primar și gimnazial, care se derulează în parteneriat cu Asociația Elevilor din județul Vrancea, Asociația Elevilor din județul Buzău și Asociația „Platforma civică Împreună”;
  26. Șezătoarea vrâncenească „România își prețuiește tradițiile”, atelier săptămânal derulat la Focșani, în perioada ianuarie – martie 2020;
  27. Șezătoarea din Curbură „România își prețuiește tradițiile”, atelier săptămânal derulat la Buzău, în perioada ianuarie – martie 2020.

Pe plan social-filantropic, Asociația Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a realizat următoarele acțiuni:

  1. Ajutoare sociale acordate în lunile martie și aprilie 2020. În perioada 13-19 martie, Asociația Femeilor Ortodoxe, în colaborare cu parohiile și mănăstirile din Eparhie, a pregătit 470 de pachete ce conțineau dezinfectant, spirt și cloramină, pentru asigurarea maximă a condițiilor de igienă în biserici. În perioada 17-31 martie, au fost pregătite peste 1.350 de pachete cu alimente de primă necesitate pentru bătrânii din zeci de localități buzoiene și vrâncene. Astfel, preoții din parohii au identificat bătrânii singuri și bolnavi, cărora le-au oferit alimentele necesare în această perioadă. Cea de-a doua etapă a împărțirii pachetelor de hrană s-a derulat în perioada 6-16 aprilie și a constat în pregătirea și oferirea a 1.500 de pachete cu alimentele necesare pentru toată perioada sărbătorilor pascale. Pe lângă alimentele de bază, în pachete s-au aflat și ouă roșii, cozonac, cărți de rugăciuni, dar și măști de protecție;
  2. „Comuniune în lumină pentru cei adormiți” (25 aprilie 2020), acțiune în cadrul căreia, pe fondul interdicției de intrare în cimitire, Asociația Femeilor Ortodoxe a asigurat aprinderea candelelor cu lumină la mormintele din cimitire;
  3. Acțiunea organizată cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului (29 mai – 2 iunie 2020), prin care Asociația Femeilor Ortodoxe a oferit unui număr de 250 de copii din opt sate cărți, căpșuni și dulciuri, fiecare copil primind un pachet de cărți, o caserolă mare de căpșuni și mai multe prăjituri și bomboane de ciocolată. Această acțiune a fost realizată cu sprijinul financiar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancea și al membrilor Asociației „Platforma Civică Împreună”;
  4. „Bunătatea e crucea pe inimă” (22 – 24 decembrie 2020), campanie de întrajutorare a copiilor, bătrânilor și familiilor sărace din județele Vrancea și Buzău. Cu sprijinul Sectorului Social-filantropic și misionar, au fost dăruite 850 de pachete în valoare totală de 36.700 de lei, conținând alimente neperisabile, necesare pentru pregătirea mesei de Crăciun. Cu ajutorul voluntarilor Asociației Femeilor Ortodoxe, acestea au fost distribuite familiilor nevoiașe identificate de preoți;
  5. Inaugurarea unui nou Centru social în Buzău (26 decembrie 2020), destinat activităților cu care Asociația Femeilor Ortodoxe a obișnuit deja comunitatea locală: acțiuni sociale pentru persoane defavorizate, activități de întrajutorare și ateliere pentru copii;
  6. Bursa lunară „Alice Voinescu”, asigurată din fondurile Asociația Femeilor Ortodoxe, oferindu-se lunar suma de 500 de lei câte unei fete care are rezultate bune la învățătură și o situație socială precară.

Pentru toate aceste activități cultural-educaționale și social-filantropice a fost alocată suma de 109.701 lei.

În cursul anului 2021, Asociația Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei și-a propus ca, pe lângă realizarea proiectelor specifice, să editeze un volum privind istoricul activităților desfășurate de Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române – filiala Buzău în cele două județe ale Eparhiei, de la înființare și până în anul 1948, când a fost desființată de regimul comunist.