Întrucât Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat 2018 ca Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul, a realizat din nou Agenda tânărului ortodox, ediția 2018, un instrument deopotrivă inedit și așteptat – după ecourile pozitive ale receptării primelor ediții – care să contribuie la efortul Bisericii noastre de a rescrie gramatica dialogului tânărului creștin contemporan cu alteritatea. Prezentată cu ocazia celui mai recent eveniment cultural-educațional organizat de Sectorul nostru, Agenda este un concept original, oferit gratuit, și în al treilea an consecutiv, beneficiarilor proiectelor noastre de tineret și nu numai.
Într-o societate în care timpul omului activ se măsoară mai mult în performanțe cognitive și senzoriale, planificate și consemnate cu religiozitate în calendare virtuale sau planuri strategice, oferta educațională a Bisericii locale identifică, promovează și concepe mijloace noi de afirmare a sacralității vieții și a conjugării dimensiunii ei contemplative cu cea socio-profesională.
Procedând complementar școlii și altor demersuri de învățătură autentică, Biserica Ortodoxă păstrează atenția permanentă asupra vocației comunitare a omului, depunând eforturi să devină un pol de educație nonformală în acest sens, centrat pe modele și contextualizare, sub ocrotirea Duhului Sfânt, protejându-și, astfel, credincioșii de izolare și autoreferențialitate.
Parcurgând paginile agendei, tinerii pot descoperi date și perspective utile activităților lor cotidiene. Folosind aplicațiile gratuite, de pe telefoane mobile de tip smartphone, ne dorim ca tinerii să scaneze codurile QR spre articole și materiale video care să îi familiarizeze și mai mult cu temele anului omagial și ale celui comemorativ, precum și cu mass-media online bisericească, și să treacă în revistă imaginile din proiectele noastre derulate în anul 2017. Nu în ultimul rând, ne exprimăm speranța că vor regăsi un spațiu generos pentru organizarea ritmului de lucru și al celui liturgic, precum și reperele unui nou început în progresul educațional și duhovnicesc.
Pr. prof. Cristian Marius Dima
Consilier eparhial