Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, Asociația Părinți pentru Ora de Religie (APOR) Vrancea, împreună cu APOR Suceava, a organizat, în premieră, tabăra de familie Din Putna Vrâncioaiei în Putna lui Ștefan, desfășurată în două etape, respectiv în Vrancea și în Suceava, cu un număr total de 97 de părinți și copii.
În perioada 21 – 24 iulie 2016, a avut loc, la Greșu – Lepșa, prima parte a acestei tabere, urmând ca partea a doua să fie organizată în localitatea suceveană Putna, la sfârșitul lunii august.
Tabăra din Munții Vrancei a fost un bun prilej de desfășurare a mai multor activități cu părinții și copiii, care au avut drept obiective: dezvoltarea inteligenței emoționale și spirituale a copiilor, creșterea nivelului de empatie, realizarea sentimentului de comuniune în mediul laic, îmbogățirea relațiilor dintre părinți și copii, intuirea nevoilor speciale ale copiilor de către părinți și, nu în ultimul rând, consolidarea unei comunități fundamentate pe sinceritate, bucurie, cunoaștere și învățare prin joc.
Programul taberei tocmai încheiate a avut drept premisă Muntele – lecție de veșnicie în educația copiilor, pentru că, numai atunci când este învățat de mic să se aplece cu atenție asupra elementelor perene din natură, copilul va reuși să aprecieze lucrurile cu adevărat esențiale în viață și să le distingă de aspectele vremelnice ale acestei lumi, care nu clădesc întotdeauna caractere puternice.
Atelierul în natură pentru părinți și copii despre atașament, susținut de prof. Alina Mirică, a fost un real succes, atât micuții, cât și părinții fiind încântați să afle care sunt factorii de stres pentru un copil, ce tipuri de atașament trebuie evitate și care este, cu adevărat, atașamentul care contribuie la crearea unei personalități sănătoase și puternice a copilului.
Sesiunea practică de după cea teoretică a constat în jocuri de dezvoltare personală, canalizate pe direcția creșterii empatiei și pe autocunoaștere.
Tabăra a avut și două întâlniri duhovnicești, însă nu au lipsit nici discuțiile pe teme geografice, istorice și chiar atelierul de nutriție Alimentația tradițională a poporului român în fața provocărilor lumii moderne.
Copiii din cele trei grupe de vârstă au pregătit un spectacol surpriză, în ultima seară a taberei: o scenetă, un moment muzical, un moment umoristic și un moment folcloric, în care au dansat câteva hore, iar părinții de pe margine nu au putut rezista, intrând în bucuria jocului.
Fiecare copil a primit un hrisov de participare, care atestă atât lucrarea făcută cu multă dragoste de cei mari pentru cei mici, cât și bucuria jocului trăită de copii.
Ultima zi a fost, de departe, de o intensitate maximă, pentru că ea s-a desfășurat în cadrul Mănăstirii Lepșa, unde, după participarea la Sfânta Liturghie, oficiată de Chiriarhul locului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, copiii au interpretat piesa de teatru Eroii, primul zid și ultima speranță a neamului românesc, închinată eroilor din Primul Război Mondial.
Intensitatea momentului a fost sporită de prezența ierarhului, precum și de faptul că totul se petrecea exact la 99 de ani de la începutul Bătăliei de la Mărăști, din 24 iulie 1917.
Printre oaspeții taberei, s-au numărat și dr. Valeriu Gavrilovici – președintele APOR Suceava, dr. Mihaela Mihordea – vicepreședinte, și dl Ioan Șolea – președintele APOR Buzău.
Cuvântul duhovnicesc pe care Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian l-a împărtășit copiilor a subliniat atât importanța derulării unor astfel de acțiuni, corelativ cu sprijinul constant pe care Arhiepiscopia îl acordă pentru implementarea lor, cât și faptul că, acolo unde există cu adevărat voința ca ele să fie realizate, există și bucuria culegerii roadelor. (Ana Vrânceanu)