Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a vorbit duminică, 22 martie 2020, la Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din municipiul Buzău, despre cele două condiții ale urmării lui Hristos: lepădarea de sine și asumarea crucii. Cu această ocazie, Ierarhul Buzăului și Vrancei a săvârșit Sfânta Liturghie în pridvorul lăcașului de cult, la finalul căreia a rostit un cuvânt de învățătură referitor la textul evanghelic al Duminicii a 3-a din Postul Mare, a Sfintei Cruci (Marcu 8, 34-38; 9, 1).
Înaltpreasfinția Sa a explicat că urmarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos „nu se impune nimănui de către cineva, ci este la libera alegere a fiecărui om, pentru că omul a fost înzestrat de Dumnezeu și cu darul libertății. De aceea, a spus: Cel care vrea să vină după Mine să vină, dar, pentru a Mă putea urma, trebuie să îndeplinească două condiții: prima este așa-numita lepădare de sine, care nu se referă la negarea identității omenești sau a personalității noastre, ci la îndepărtarea gândirii și a modului egoist de a trăi în raport cu semenii noștri și, mai ales, în raport cu Dumnezeu – Părintele ceresc. A doua condiție, luarea sau asumarea crucii, înseamnă acceptarea vieții cu bune și cu rele, cu neîmpliniri, cu supărări, cu necazuri, cu suferințe, cu tot felul de greutăți și încercări, pe care le întâlnim în mod inerent în viața noastră. Hristos Domnul ne îndeamnă ca, așa cum El Și-a asumat crucea vieții Sale pământești, luând asupra Lui păcatele oamenilor, în condițiile în care era fără de păcat, tot astfel să ne asumăm și noi crucea vieții noastre personale, hrănindu-ne sufletul cu nădejdea în ajutorul Său”, a subliniat Chiriarhul locului.
De asemenea, Arhiepiscopul Ciprian i-a îndemnat pe credincioși să fie tari în credință, pentru a depăși criza fără precedent generată de noul coronavirus, „un inamic invizibil, irațional și necruțător”.
„Sfinții Părinți ne vorbesc deseori despre războiul nevăzut al fiecăruia dintre noi cu vrăjmașul diavol și cu propriile patimi, care durează atâta timp cât trăiește omul, fiind cel mai îndelungat război. Iată că acum, în perioada Sfântului și Marelui Post, suntem nevoiți să purtăm încă un război, tot nevăzut, în care, pe lângă duhurile necurate, avem de luptat cu un microorganism pe cât de invizibil, pe atât de periculos și necruțător, întrucât nu face deosebire între oamenii pe care îi atacă. Pentru a ieși biruitori din cele două războaie, nu avem altă soluție decât să ne protejăm pe noi înșine și pe cei pe care îi iubim, pe de o parte, respectând cu strictețe regulile de igienă și măsurile de prevenție recomandate de autorități, iar pe de altă parte, să ne rugăm împreună, cu stăruință, Doctorului sufletelor și trupurilor noastre, Hristos Domnul, ca să ne întărească în dreapta credință și să ne înțelepțească a face ce este bine și folositor, pentru noi și cei din jurul nostru, în aceste vremuri de grea încercare. Totodată, vă recomand să meditați la felul cum și-au trăit credința ortodoxă frații români care au pătimit în închisorile comuniste, unde erau privați de Sfânta Liturghie în duminici și sărbători, dar care au simțit deplin prezența Mântuitorului Hristos în timpul chinurilor și suferințelor pricinuite de dușmanii lor văzuți. Așadar, să rămânem uniți în dreapta credință și în dreapta gândire despre lucrurile duhovnicești, să fim cu adevărat uniți în cuget și în aceeași simțire creștinească, înarmându-ne și cu multă răbdare, pentru a putea rezista ispitelor ce ne împresoară ”, a menționat Ierarhul.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.