Credincioșii din municipiul Râmnicu Sărat l-au sărbătorit luni, 16 august 2021, pe Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu la ctitoria sa din centrul orașului, biserica „Adormirea Maicii Domnului”. În mijlocul lor s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, care a binecuvântat lucrările de pictură efectuate, între anii 2018-2020, în pridvorul lăcașului de cult, apoi a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de șapte preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură, Chiriarhul a evocat personalitatea marelui voievod al Țării Românești, evidențiind „virtuțile și faptele credinței sale jertfelnice, oglindite în faimoasele ctitorii bisericești și mănăstirești, în așezămintele culturale și educaționale întemeiate la București, în promovarea artei creștine, purtând amprenta unui nou stil arhitectonic, numit de atunci «brâncovenesc», precum și în sfârșitul martiric al vieții sale pământești, întâmpinat cu demnitate și curaj în fața călăilor păgâni care-i propuneau convertirea la islam. Astfel, în ziua de prăznuire a Adormirii Maicii Domnului din anul mântuirii 1714, «Brâncoveanu Constantin, boier vechi și domn creștin», cei patru fii ai săi și sfetnicul Ianache, purtându-și crucea suferințelor până la capăt, L-au mărturisit pe Mântuitorul Hristos cu prețul vieții, învrednicindu-se de botezul sângelui, care le-a adus cununa sfințeniei”, a subliniat Ierarhul Buzăului și Vrancei.
După încheierea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a oficiat slujba Parastasului pentru slujitorii, ctitorii și binefăcătorii sfântului lăcaș, trecuți la cele veșnice. Răspunsurile la strană au fost date de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei.
La final, Corul de copii al Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Râmnicu Sărat a interpretat Balada lui Constantin Brâncoveanu, sub coordonarea prof. Sorin Mustățea.
Biserica a fost ridicată în perioada 1691-1697, pe locul unui mai vechi așezământ monahal, de către Voievodul Martir Constantin Brâncoveanu și spătarul Mihai Cantacuzino, unchiul său. În urma unor ample lucrări de consolidare și restaurare, lăcașul de rugăciune a fost resfințit în data de 15 august 2014, de către Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian.