În Evanghelia de la praznicul Învierii Domnului, Sfântul Ioan Teologul, vorbind despre Dumnezeu-Cuvântul întrupat, spune că „întru El era viață și viața era lumina oamenilor” (Ioan 1, 4), cuvinte prin care întărea ceea ce Însuși Mântuitorul Iisus Hristos afirmase cândva despre Sine, și anume că El este Lumina lumii, iar cei ce Îi urmează Lui nu vor umbla în întuneric, ci vor avea lumina vieții (cf. Ioan 8, 12). Înțelegem de aici că viața omului, în dubla sa dimensiune existențială, biologică și spirituală, este indisolubil legată de lumină; de lumina creată a soarelui și, mai ales, de lumina dumnezeiască necreată, ce se împărtășește celor ce s-au unit cu Hristos prin Taina Sfântului Botez și se străduiesc continuu să-și sfințească viața, prin împlinirea poruncilor Sale evanghelice, prin post, rugăciune și faptele iubirii creștine. Este ceea ce am încercat, fiecare dintre noi, în timpul celor șapte săptămâni de pregătire duhovnicească întru așteptarea praznicului Învierii Domnului, cu speranța că ne vom învrednici „să-L vedem pe Hristos strălucind cu neapropiata lumină a Învierii” (Cântarea 1, Canonul Învierii).
După încercările și necazurile pandemiei ce dădea semne de agonie în primele două luni ale acestui an, ne pregăteam de un nou pelerinaj spiritual spre Înviere, când tihna sufletească și pacea socială ne-au fost din nou tulburate, dar nu de vreun dușman invizibil și irațional, precum coronavirusul, ci de vrăjmași văzuți, de oameni înzestrați de Dumnezeu cu rațiune, dar care, din pricina aceluiași întreit păcat adamic – lăcomia, mândria și neascultarea de Dumnezeu –, s-au dovedit a fi fără de minte, când au declanșat războiul fratricid din apropierea țării noastre, ceea ce, pe bună dreptate, ne-a sporit îngrijorarea față de consecințele dezastruoase ale unui astfel de conflict armat.
Cu toate acestea, dreptcredincioșii noștri creștini, deși temători, nu s-au împuținat cu duhul, nici nu și-au pierdut nădejdea în bunătatea și iubirea lui Dumnezeu, ci și-au împletit rugăciunile cu faptele concrete ale milosteniei, fiind convinși că rugăciunea are valoare doar atunci când este întemeiată pe „credința lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6). Or, iubirea creștină nu este un simplu sentiment uman, exprimat prin cuvinte de compasiune, ci roada Duhului Sfânt (cf. Galateni 5, 22) în inima omului credincios, smerit și cinstitor de Dumnezeu, evidentă în actul propriu-zis de binefacere. Așa se explică răspunsul prompt și generos al creștinilor din țara noastră la apelul Bisericii de a veni în ajutorul fraților lor din Ucraina, care au fost nevoiți să ia calea pribegiei spre țări străine, drept care le mulțumim cu recunoștință.
În această sfântă și aleasă zi de Paști, când prăznuim biruința Vieții asupra morții, ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce, din iubire infinită față de oameni, Și-a asumat de bunăvoie pătimirile și moartea pe lemnul Crucii, pentru a le da oamenilor posibilitatea de a gusta din pomul vieții; Cel ce a nimicit puterea morții și a iadului cu puterea iubirii Sale smerite și iertătoare și a șters zapisul greșelilor noastre, pironindu-l pe Crucea Golgotei; Cel ce, prin slăvita Sa înviere din morți, ne-a dăruit tuturor viață veșnică, să ne binecuvinteze cu pace și sănătate și să ne facă părtași Luminii celei neînserate a Sfintei Sale Învieri.
Tuturor vă doresc să petreceți sărbătorile Sfintelor Paști cu multă bucurie în suflet, rugându-ne milostivului Dumnezeu să ne întărească în dreapta credință, să ne dăruiască înțelepciunea și puterea de a răspândi lumină în viața semenilor noștri, prin faptele concrete ale iubirii; să ne păstrăm nădejdea în pronia divină și să nu ne potrivim cu acest veac, ci mai curând să ne schimbăm prin înnoirea minții (cf. Romani 12, 2), pentru că, astăzi, „Paștile nostru Hristos S-a jertfit pentru noi” (I Corinteni 5, 7), ca să ne dăruiască bucuria și lumina vieții veșnice. Hristos a înviat!
† C i p r i a n
Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei
