Biserica Parohiei buzoiene Odăile a îmbrăcat, duminică, 6 septembrie 2015, haine de sărbătoare. Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a sfinţit pictura locaşului de cult închinat „Sfântului Mare Mucenic Gheorghe“ şi „Sfântului Sfinţit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi“ şi a binecuvântat lucrările executate la exterior. Alături de un sobor de slujitori, ierarhul a oficiat în continuare Sfânta Liturghie, în cadrul căreia l-a hirotonit în treapta de ieromonah pe ierodiaconul Veniamin (Mihai) Anghel, pe seama Schitului Dealul Sării din judeţul Vrancea.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul“.
La slujbe au participat numeroşi locuitori şi fii ai satului, dar şi credincioşi din alte localităţi.
„Să-I mulţumiţi lui Dumnezeu că v-a binecuvântat cu sănătate, putere şi nădejde, pentru ca, după ce aţi parcurs drumul acesta anevoios, cu multe greutăţi şi lipsuri, în cele din urmă, să trăiţi bucuria împlinirii unei asemenea lucrări, iar bucuria aceasta nu se va lua de la frăţiile voastre, cum spune Însuşi Mântuitorul Hristos despre Maria, sora Martei, care a ales să se roage, să-L contemple pe Dumnezeu, să-L asculte şi să împlinească poruncile Lui, că «partea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea» (Luca 10, 42). În cazul dumneavoastră, partea cea bună v-aţi ales, ca să vă gândiţi la Dumnezeu, să ridicaţi această frumoasă biserică, să o împodobiţi cu veşmântul liturgic al picturii, cu obiectele de cult necesare, astfel încât, ori de câte ori intraţi şi, cu atât mai mult, vă rugaţi în sfântul locaş, să simţiţi pace în adâncul sufletului, împăcarea aceea care îţi dă sentimentul de fericire, de binecuvântare“, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, în cuvântul rostit la finalul slujbei de sfinţire a picturii locaşului de rugăciune.
Biserica din satul Odăile a fost ridicată în anul 2010, pe locul vechii biserici de lemn, care, în 2009, a ars în urma unui incendiu. Pictura în tehnica frescă a fost realizată, în perioada 2013-2014, de preotul pictor Petre Braşoveanu, împreună cu ucenicii săi. Toate aceste lucrări s-au făcut prin strădania preotului paroh Florinel Grigore, care a fost ajutat de autorităţile locale şi de enoriaşi, precum şi de parohiile învecinate.