Sectorul Cultural-educațional vă propune atenției o serie de proiecte și evenimente dedicate credincioșilor și tinerilor în special, din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, ca daruri menite să sporească bucuria praznicului Nașterii Domnului, dar și un demers cultural-artistic inedit, realizat de Corala Ortodoxă Mixtă „Neagu Ionescu” a Catedralei arhiepiscopale din Buzău, în comunitatea ortodoxă românească din Castellon de la Plana, Spania.
Urmare invitației lansate de către Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Nicolae” din Castellon, Spania, am primit onorat, din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, delegația de a conduce grupul de clerici și membrii Coralei Ortodoxe Mixte „Neagu Ionescu”, de la Catedrala arhiepiscopală din Buzău, în deplasarea la Castellon, în perioada 4-8 decembrie 2018.
Scopul acestei invitații l-a constituit consolidarea legăturilor etnice și duhovnicești cu românii din diaspora, pe de o parte, prin reîntâlnirea în comuniune liturgică cu credincioșii ortodocși din această regiune a Spaniei – mulți dintre ei emigrați din județul Buzău – de ziua hramului parohiei, iar pe de altă parte, prin susținerea unui concert al coralei, în cadrul proiectului „Dar sfânt de Centenar”, pentru comunitatea lărgită de acolo.
Întâmpinați la aeroportul din Valencia de Pr. prof. dr. Nicolae Ioniță și soția sa, Mihaela, buzoieni de origine, ne-am îmbarcat în autocarul pus la dispoziție de către gazde, am călătorit aproximativ 80 km nord până la Castellón de la Plana, municipiu cu peste 170000 locuitori și capitala provinciei cu același nume, fiind cazați într-un cochet hotel cu apartamente în El Grao, port pitoresc și district maritim al orașului. Am fost conduși apoi într-o scurtă vizită în centrul municipiului, iar după aceea am mers să luăm un prânz lung, cu o varietate de sortimente de fructe de mare și pește, cu specific mediteranean local. După o vizită la Universitatea Jaume I – un centru universitar modern în plină dezvoltare – și după câteva ore de odihnă, ne-am adunat din nou la o cină cu gazdele – prilej de socializare, dar și de finalizare a ultimelor detalii pentru proiectul comun din zilele următoare.
În dimineața următoare, am fost invitați la Peñíscola – prin amabilitatea muncipalității de aici – oraș din Comunitatea Valenciană, situat pe coasta de nord a provinciei Castellón, în regiunea Bajo Maestrazgo.
Una dintre cele mai iubite destinații turistice de pe Costa del Azahar („Coasta florilor de portocal”, așa cum se numește regiunea de coastă din această parte a Spaniei), Peñíscola rămâne în istoria medievală drept un vechi port stăpânit pe rând de iberici, fenicieni, greci și cartaginezi, pentru ca mai târziu să devină unul dintre cele mai importante avanposturi ale Cavalerilor templieri, care au construit aici o fortăreață, pe la începutul secolului al XIV-lea. Și în istoria bisericească universală, castelul medieval – unde am fost însoțiți, cu prilejul vizitei, de un ghid deosebit de pasionat și de o doamnă consilier local – este amintit drept reședința papei schismatic Benedict al XIII-lea (Pedro de Luna), după ce a fost alungat de la Avignon, Franța, în 1403.
Profitând de clima blândă și de soarele arzător, ce scoseseră până și pe seniorii cetății la plajă, am luat masa într-un elegant restaurant pe faleza de la Marea Mediterană, unde am fost întâmpinați de Dl primar al municipiului, Andrés Martínez Castellà, care ne-a adresat un cuvânt de bun venit și ne-a prezentat pe scurt politica de dezvoltare a orașului.
După ce i-am mulțumit și i-am oferit cadouri simbolice, ne-am întors la Castellon după-amiaza, pentru a participa la Vecernia praznicului Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul spiritual al comunității ortodoxe de aici, care ne-a întâmpinat cu lacrimi, flori și brațele deschise. Bucuria ne-a fost sporită de slujirea sub oblăduirea Preasfințitului Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, alături de clericii din Eparhia noastră, cântările la strană fiind susținute de elevii seminariști și câțiva profesori de muzică, membri ai Coralei. La final, Pc. pr. Oscar Frunză, protopopul Protoieriei Focșani II, a fost invitat să adreseze un cuvânt de bun-găsit, prilej cu care acesta a și evocat lunga prietenie cu părintele paroh, în duhul studiului Teologiei și al respectării tradițiilor românești, iar muzicienii noștri au oferit un scurt recital de colinde pentru cei prezenți.
În ziua următoare – sărbătoare legală în întreaga țară, fiind omagiată Ziua Constituției – ne-am reîntâlnit pregătiți pentru săvârșirea Sfintei Liturghii arhierești, răspunsurile la strană fiind date de Corala Catedralei arhiepiscopale din Buzău, dirijată de Arhid. prof. Gianin-Cristian Oprea, care s-a și implicat exemplar în toate demersurile organizatorice comune. Într-o suită de emoții, cereri de binecuvântare de la Dumnezeu, apel la primenire duhovnicească și celebrare a sentimentului național, în cuvântul Ierarhului slujitor, sărbătoarea liturgică s-a încheiat cu mulțumirile noastre, exprimate în alocuțiunea pe care subsemnatul a fost invitat să o susțină în fața distinsului cler și a celor aproape 500 de credincioși. Am mulțumit Comunității ortodoxe române de aici pentru invitația adresată, precum și Preasfințitului Părinte Arhiereu Teofil, pentru cinstea de a ne fi binecuvântat să slujim împreună, oferindu-i darurile cu valoare de simbol din partea Înaltpresfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian. În continuare, mi-am exprimat emoția specială, dublată de vechea, via și lucrătoarea prietenie care mă leagă de păstorul acelei comunități, Pr. prof. Nicolae Ioniță, îndrăgitul nostru profesor și director și bunul meu duhovnic de odinioară. Nodul în gât, generat de emoția evocării unor aspecte din demersul educațional al ilustrului părinte profesor, înrâurite în formarea noastră ca slujitori ai Bisericii lui Hristos, a fost accentuat de lacrimile de bucurie ale reîntâlnirii dintre dascălul și învățăcelul de odinioară, în alt context acum, însă într-o continuă legătură a împărtășirii și recunoștinței. Părintele profesor a primit profund mișcat de mesajele noastre, amplificate de sărbătorirea și a sfântului său ocrotitor, precum și de darurile trimise de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, de florile și de dragostea sutelor de credincioși, reuniți în straie populare cu această ocazie.
Agapa hramului a avut loc la un elegant restaurant din centrul municipiului, prezidată de Preasfințitul Părinte Teofil, alăturându-ni-se și Viceprimarul orașului Castellon, Dl Jose Luis Ibáñez, un tânăr profesionist educat într-un seminar teologic romano-catolic, un prieten al Parohiei Ortodoxe Române „Sfântul Nicolae”, pe care a vizitat-o și susținut-o cu prilejul mai multor evenimente sociale și culturale.
Începând cu ora 20:00, după o necesară repetiție generală, a avut loc mult așteptatul eveniment cu reverberații patriotic-religioase, concertul extraordinar „Dar sfânt de Centenar”, susținut de tânăra corală în măreața biserică „Sagrada Familia” din Castellon, în fața a peste 600 de spectatori – români și spanioli – în frunte cu Preasfințitul Părinte Arhiereu Teofil și câțiva preoți români din parohii mai îndepărtate, oficialități ale orașului, printre care și etnici români, reprezentanți din corpul diplomatic al Consulatului României la Castellon de la Plana și ai Arhiepiscopiei romano-catolice.
Membrii coralei, strălucind în noile straie cu motive tradiționale muntenești, au încântat auditoriul cu un amplu program de cântece patriotice, cântări religioase și colinde, mai noi și mai vechi. Timp de o oră și jumătate, publicul, nostalgic ori interesat de cultura și spiritualitatea românească, a vibrat împreună cu arcele modelate gotic ale impunătorului locaș de cult și cu inimile artiștilor buzoieni, ascultând cu nerăbdare prezentările bilingve din cadrul evenimentului, aplaudând frenetic și admirând la unison eleganța interpreților și a dirijorului deopotrivă.
Seara s-a încheiat cu o cină festivă, binecuvântată de Ierarhul locului, dând slavă lui Dumnezeu pentru toate darurile, mărturisirile și binefacerile aduse împreună în acea zi de praznic pentru întreaga creștinătate.
Dimineața devreme am luat micul dejun, pentru a ne îndrepta apoi către Primăria municipiului Castellon, unde am fost întâmpinați, în frumoasa sală de consiliu, de către Dl Viceprimar Ibáñez, prietenul românilor și un actor de perspectivă al afacerilor europene, implicat în comisii ce vor fi formate după preluarea președinției Consiliului Uniunii Euorpene de către România, care ne-a și vorbit cu pasiune despre frumusețea, istoria și perspectivele urbei lor.
După câteva minute, în sală și-a făcut apariția Primarul municipiului Castellon, Dna prof. univ. dr. Amparo Marco Gual, impresionând auditoriul prin modestie, deschidere, discursivitate, portofoliu și viziunea edilitară.
Aceștia au primit darurile și mulțumirile noastre, pentru modul în care au sprijinit Comunitatea ortodoxă română pentru primirea noastră, au purtat discuții cu noi pe tema bogăției culturii românești, a legăturii municipiului lor cu alte orașe românești și mai ales despre rolul pozitiv al conaționalilor noștri imigranți în mozaicul cultural, spiritual și economic al municipiului.
După ce ne-am luat rămas-bun de la Dna primar, primind, la rându-ne, cadouri simbolice cu însemnele orașului, am plecat într-o nouă calătorie cu autocarul, la Valencia, capitala comunității autonome omonime, al treilea oraș spaniol ca mărime, cetate de legendă a lui El Cid – eliberatorul din mâinile musulmanilor. Astăzi, Valencia se remarcă prin modul în care pune în valoare istoria și cultura, deopotrivă în orașul vechi, dar și în futurista „Cetate a artelor și a științelor”, prin arhitectura particulară a valencianului Santiago Calatrava, cât și prin specialitățile culinare și farmecul urban.
Și aici, după vizita organizată în oraș, cu ajutorul unui ghid român, prietenii Comunității ortodoxe române din Castellon, români și ei, ne-au întâmpinat și ne-au condus pe plaja orașului, unde am luat prânzul într-o ambianță plăcută, apusul soarelui prinzându-ne pe drumul spre Castellon, pentru ultima seară petrecută în comuniune, cântec și bucurie cu gazdele noastre de acolo.
În ultima zi, pe 8 decembrie, dimineață, am plecat cu autocarul spre aeroportul din Valencia, având să ajungem la București după-amiază, iar la lăsarea întunericului, acasă, cu autocarul pus la dispoziție de Centrul eparhial.
În urma acestei deplasări, au rămas pentru suflet experiențele de învățare ale tinerilor și cuvintele pline de har ale Preasfințitului Părinte Arhiereu Teofil, imaginea relaxată, dar credibilă, a edililor municipiului Castellon, frumusețea nemaiîntâlnită a Coastei florilor de portocali de la Marea Mediterană, savoarea mâncărurilor de post bazate pe fructe de mare – gustate de unii pentru prima dată – și, cel mai mișcător, îmbrățișările și lacrimile de bucurie și, poate, de mândrie, ale românilor gazdă și ale Părintelui meu spiritual de odinioară, în mod deosebit.
Concertele din luna decembrie organizate de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei
Concertele și evenimentele culturale, educaționale și filantropice continuă în această perioadă în cele două județe, capacitând toate resursele noastre pentru a omagia unitatea de credință și de neam și pentru a vesti cum se cuvine bucuria praznicului Nașterii Domnului.
În acest sens, după programul liturgic și patriotic special, de pe 1 decembrie, desfășurat simultan în Catedrala arhiepiscopală din Buzău și în Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Focșani, pe 2 decembrie, am organizat primul eveniment de amploare cultural-educațional, intitulat „Copiii centenarului”. În sala arhiplină a Consiliului Județean din Buzău, au fost coroborate talentul și forțele Corului vlaho-bizantin al Arhiepiscopiei, ale Corului de copii „Serafimii” de la Școala gimnazială nr. 7 Buzău, ale orchestrei Liceului de Arte „Margareta Sterian” și ale Corului „Credo in Deo” al Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din Buzău, sub bagheta Arhid. prof. Costel Stoica.
Corala Ortodoxă Mixtă „Neagu Ionescu” de la Catedrala arhiepiscopală, condusă de Arhid. prof. Gianin-Cristian Oprea, a dus colinda strămoșească atât la Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia” din Focșani, în concertul organizat sâmbătă, 15 decembrie, cât și la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat, duminică, 16 decembrie. Neobosiți, vor continua să aducă vestea nașterii Domnului și în municipiul Buzău duminică, 23 decembrie, ora 18:00, la Catedrala arhiepiscopală, într-un concert extraordinar susținut alături de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române.
Sub bagheta aceluiași dirijor tânăr, elevii Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” își vor aduce simbolic darurile lor Pruncului Iisus, la serbarea tradițională de Crăciun, care va avea loc în Catedrala arhiepiscopală din Buzău, joi, 20 decembrie, ora 17:00.
Mai mult decât atât, continuăm seria vizitelor culturale la București, pentru tineri cu rezultate bune la învățătură și purtare, implicați în activitățile liturgice și educațional-catehetice, 200 de beneficiari din județele Buzău și Vrancea fiind invitați gratuit, în aceste zile, la București, pentru a se bucura de diferite obiective religioase și culturale, cât și de patru superproducții, unele în premieră, ale Teatrului Național „Ion Luca Caragiale” din București.
De asemenea, peste 500 de copii sunt așteptați să colinde, conform datinei, la Centrul eparhial, numeroase activități cu specific social-filantropic urmând a avea loc în toate spitalele din cele două județe și în ambele comunități creștine de hipoacuzici, prin grija preoților de caritate din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei.
Acestea sunt propunerile Sectorului nostru pentru credincioșii din cele două județe, ce încununează Programul eparhial cultural-educațional „Cuvântul care unește” din acest an, nădăjduind să se înrâurească în sufletele miilor de beneficiari ca daruri de mare preț, ca fapte și semne ale grijii și prețuirii pentru copiii, tinerii și părinții noștri.
Pr. prof. Cristian Marius Dima
Consilier eparhial