Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a fost prezent duminică, 28 iulie 2019, în mijlocul credincioșilor din municipiul Râmnicu Sărat. Chiriarhul Buzăului și Vrancei a oficiat Sfânta Liturghie în biserica Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” din centrul orașului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte: Pr. Cristian Asănache – protopop al Protoieriei Râmnicu Sărat, Pr. Ionel Baciu – secretar la aceeași protoierie, și Pr. paroh Georgel Panait.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei.

În cuvântul de învățătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a explicat fragmentul evanghelic duminical, care ne relatează vindecarea slăbănogului din Capernaum (cf. Matei 9, 1-8).

„Din această Evanghelie, desprindem un adevăr, că între boala trupească și păcat există o strânsă legătură. Atunci când te confrunți cu o neputință trupească, te gândești că, la un moment dat, în trecutul recent sau mai îndepărtat, vei fi săvârșit poate un abuz, un păcat, care a avut consecințe mai târziu. Fiecare trebuie să-și facă evaluarea proprie și să recunoască faptul că, de cele mai multe ori, noi suntem singurii vinovați pentru neputințele și suferințele pe care le îndurăm; nu avem voie să arătăm cu degetul spre cineva și cu atât mai puțin spre Dumnezeu. Chiar și atunci când o suferință s-a abătut asupra noastră dintr-o dată, fără să ne-o explicăm, să nu ne revoltăm. Iar aceasta o spun pentru toți, și pentru mine, și pentru frățiile voastre, deoarece altă soluție de a ieși dintr-un impas nu există decât să te ancorezi cu credință și cu nădejde în purtarea de grijă a lui Dumnezeu”, a menționat Arhiepiscopul Ciprian.

Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Râmnicu Sărat a fost ridicată în anul 1842. În urma unui incendiu, lăcașul de cult a ars, fiind reconstruit în 1873. Începând cu anul 2005, prin strădania actualului paroh și a enoriașilor, sfântul lăcaș a trecut printr-un amplu proces de consolidare și restaurare. După încheierea lucrărilor, în data de 18 septembrie 2011, biserica a fost resfințită de Arhiepiscopul Epifanie Norocel.