Ceainăria Culturală din municipiul Buzău a găzduit marți, 10 septembrie 2019, un eveniment de excepție, organizat de Asociația Femeilor Ortodoxe a Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei. Invitat special a fost Dl Mihai Gheorghiu – președintele Platformei civice apolitice „Împreună”, care a susținut prelegerea intitulată Modele ale inimii, modele ale minții.
La manifestare a participat Chiriarhul locului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, alături de Dna Ana-Corina Săcrieru – președintele Asociației Femeilor Ortodoxe, consilieri eparhiali, protoierei, preoți, precum și un număr impresionant de membre ale asociației.
În deschidere, Dna Ana Săcrieru a rememorat momentul emoționant al constituirii Asociației Femeilor Ortodoxe din Eparhie, de către Episcopul Ghenadie al Buzăului, în prima jumătate a secolului al XX-lea.
„Atunci când, în ziua de 27 ianuarie 1927 și, mai devreme chiar, la 21 decembrie 1926, Preasfințitul Părinte Ghenadie, Episcopul Buzăului, și-a pus semnătura pe actul de înființare a Asociației Femeilor Ortodoxe din Eparhia noastră, iar doamnele din Buzău au consimțit la această ascultare de Ierarhul lor și au constituit asociația, ca parte intrinsecă a Bisericii, au făcut-o «pentru servirea interesului nostru românesc și creștinesc». Și au mai spus un lucru foarte interesant, că, dincolo de menirea unui grup, scopul asociației se leagă de menirea fundamentală a femeii, aceea de a plămădi, de a face firescul să devină vizibil și în fața celor care au ceva cu firescul românesc și creștinesc: «[…] și având în vedere tocmai chestiunea care este acum, și anume de a putea distruge toate barierele prejudicioase în care sunt închise diferitele grupări». Iată, așadar, cum, astăzi, femeile ortodoxe din aceeași Eparhie, făcând aceeași ascultare de Ierarhul lor, servesc aceluiași interes românesc și creștinesc, continuând acțiunea social-creștină, punte esențială între Biserică și mireni”, a afirmat președintele Asociației Femeilor Ortodoxe.
În acest sens, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei a subliniat rolul femeii creștine în Biserică și în societate.
„Domniile voastre, femeile ortodoxe de astăzi – cele prezente aici și altele care, din binecuvântate pricini, nu sunt aici și se implică în activități frumoase –, sunteți urmașele de drept ale doamnelor ortodoxe care au lucrat pe filieră socială și educațională, pe raza Episcopiei de odinioară a Buzăului și Vrancei. Dumneavoastră sunteți chemate să dați viață acestei asociații reactivate, acestei noi forme de asociere a femeilor ortodoxe, singura care are binecuvântarea Noastră și pe care o recunoaștem; să-i dați consistență printr-o implicare frumoasă, din convingere, printr-o dorință sinceră, motivată și asumată în spirit creștin, urmând exemplul femeilor creștine de altădată, despre care vorbeau cu admirație până și filosofii necreștini, precum marele profesor antiohian Libanius, în secolul al IV-lea, care, observând credința jertfelnică a mamei ucenicului său (Sfântul Ioan Gură de Aur), pe nume Antuza, confirmată de fapte concrete, a exclamat, la un moment dat: «Ce mame au creștinii!». Cu astfel de mame creștine putem să schimbăm lumea. Domniile voastre trebuie să conștientizați rolul extrem de important pe care l-a îndeplinit, de-a lungul secolelor, femeia creștină în Biserică, într-o societate creștină, în calitatea ei de mamă, de bunică, de soție, de soră, de fiică sau de călugăriță în mănăstire, contribuind la modelarea conștiinței umane”, a menționat Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian.
Referindu-se la tema prelegerii pe care a susținut-o în fața celor prezenți, Dl Mihai Gheorghiu a declarat următoarele: „În criza culturală, morală și socială pe care o traversăm, tocmai modelele dispar sau sunt ascunse. Sunt din ce în ce mai îndepărtate de noi și din cauza neputinței noastre și a confortului nostru intelectual sau semiintelectual, dar mai ales din cauza faptului că, pentru noua așezare culturală a progresismului de ultim strigăt, ca să zic așa, ideea de model începe să fie ea însăși un pericol. Ce înseamnă model? Model înseamnă o conștiință exemplară, care începe să-ți vorbească. Dacă intri în dialog cu acest model exemplar, înseamnă că ieși din mulțime, din aplatizare, din însingurare, din neputință și începi să gândești, să-ți pui întrebări, să acționezi după un model cunoscut, să te alături aproapelui tău. Sigur că, pentru creștini, unicul model este Hristos Însuși, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut om pentru a șterge păcatele, pentru a da rost existenței noastre pe pământ și mântuire fiecăruia dintre noi”.
Totodată, președintele Platformei civice apolitice „Împreună” a arătat că „acest popor va fi salvat prin femeile sale. Cei mai frumoși oameni pe care i-am întâlnit în ultimii ani, cei mai dăruiți, cei mai luminoși, cei mai lipsiți de egoismul suficienței și autosuficienței, cei mai curajoși au fost femei – mame, soții, bunici, fiice, surori. Curajul, această veche virtute bărbătească, a trecut la ființele fragile de lângă noi”.
La finalul evenimentului, Dna Ana Săcrieru a făcut unele precizări de natură organizatorică și a amintit ultima activitate desfășurată de Asociația Femeilor Ortodoxe, în parteneriat cu Asociația „Platforma civică Împreună”, constând în oferirea a 160 de ghiozdane cu rechizite copiilor din satele buzoiene și vrâncene.
„Cu binecuvântare arhierească, în îndeplinirea misiunii esențiale a creștinului în lume, respectiv aceea de a fi în comuniune profundă și sinceră cu ceilalți, Asociația Femeilor Ortodoxe a Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei va continua ducerea la îndeplinire a acestei misiuni, pentru că numai fapta pentru celălalt realizează conținutul acțiunii social-creștine, fără de care simpla afirmare a calității de creștin ar fi golită de sens”, a încheiat Dna Săcrieru.