Cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani, Prof. Univ. Dr. Costică Neagu din Focșani a primit, din partea Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, Ordinul Sfântul Mucenic Sava de la Buzău, în semn de apreciere pentru activitatea de promovare a operei savantului Simion Mehedinți. Distincția i-a fost oferită, într-un cadru festiv, de Pr. Prof. Dr. Nicolae Moraru – consilier eparhial la Sectorul Cultural, în prezența preotului Vasile Dabija – protoiereu de Panciu.
Evenimentul a avut loc, sâmbătă, 22 octombrie 2016, la Soveja, în Munții Vrancei, localitate unde s-a desfășurat, în colaborare cu Societatea Română de Geografie, a XXVI-a ediție a simpozionului național dedicat geografului vrâncean Simion Mehedinți. Acesta era originar din Soveja, unde tatăl său a fost cântăreț bisericesc la fosta Mănăstire Soveja. Primii pași ai formării intelectuale i-a făcut la Seminarul Teologic din Roman și la Seminarul Central din București. Discipol al profesorului Titu Maiorescu, Simion Mehedinți a fost fondatorul Școlii Române de Geografie, dar și una dintre cele mai luminate minți ale timpului, primind, de la Titu Maiorescu, misiunea de a conduce renumita publicație Convorbiri literare.
Atașat de valorile tradiționale, Simion Mehedinți a fost permanent conștient de menirea formatoare a dascălului și a lăsat mii de pagini pe această temă. Atât de mult l-a preocupat grija de sufletul celui de lângă el, încât a publicat, aproape singur, între anii 1914-1933, una dintre cele mai faimoase reviste creștine apărute vreodată în România: Duminica poporului.
Trecut în desuetudine, ca multe dintre marile chipuri definitorii ale culturii românești, spiritul savantului Simion Mehedinți a fost „resuscitat“ de prof. Costică Neagu, care, din 1990, organizează un simpozion anual la Focșani, republicând integrala operei savantului vrâncean, inclusiv vestitele manuale de religie și inegalabilul volum Creștinismul românesc. Adaos la caracterizarea etnografică a poporului român. (Romeo-Valentin Muscă – directorul Casei de Cultură Odobeşti)
Sursa foto: Ștefan Borcea