Biserica Parohiei „Sfinții Voievozi” din Râmnicu Sărat, județul Buzău, și-a sărbătorit, miercuri, 8 noiembrie 2017, hramul. Lăcașul de cult a fost plin de credincioși veniți să participe la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Alături de ierarhul locului au slujit: Pr. Alin-Leontin Balica – consilier eparhial la Sectorul Administrativ-bisericesc, Pr. Valeriu-Cristian Popoviciu – eclesiarhul Catedralei Voievodale „Adormirea Maicii Domnului” din Buzău, Pr. Constantin-Ciprian Grigore – Parohia „Tuturor Sfinților” din Buzău, și Pr. Constantin Cataramă – parohul bisericii „Sfinții Voievozi” din Râmnicu Sărat. Răspunsurile la strană au fost oferite de Corul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei.
După încheierea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a oficiat slujba Parastasului pentru ctitorii și slujitorii sfântului lăcaș, trecuți la cele veșnice.
La sărbătoarea hramului au participat și reprezentanți ai autorităților județene și locale.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre rolul sfinților îngeri în istoria mântuirii neamului omenesc. Chiriarhul a evidențiat, în mod special, lucrarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și cinstirea de care aceștia se bucură în rândul dreptmăritorilor creștini.
Părintele Constantin Cataramă i-a mulțumit Arhipăstorului Buzăului și Vrancei pentru binecuvântarea adusă credincioșilor din această comunitate parohială și i-a oferit în dar o icoană.
Biserica a fost ctitorită în anul 1755, de către urmași ai boierilor brâncoveni, Păuna Neculescu, slugerul Iordache Neculescu și soția sa, Ecaterina. În timpul Revoluției lui Tudor Vladimirescu din 1821, lăcașul de rugăciune a fost ars, fiind reclădit din temelie de către vornicul Constantin Neculescu și soţia sa, Maria. A fost sfinţit pentru prima dată de către Episcopul Dositei al Buzăului, iar mai târziu, după alte reparaţii şi îmbunătăţiri, de către Episcopul Chesarie al Buzăului. În perioada 1950-1951, biserica a fost consolidată şi pictată cu ajutorul enoriaşilor, iar resfinţirea a fost oficiată de către Episcopul Antim Angelescu, la data de 8 noiembrie 1951. Ultimele lucrări de renovare au avut loc între anii 2005-2006, după care lăcașul de cult a fost resfințit, în ziua de 3 septembrie 2006, de către vrednicul de pomenire Arhiepiscop Epifanie Norocel.