Biserica „Sfântul Toma” din Buzău și-a cinstit ocrotitorul

În Duminica a 2-a după Paști, 26 aprilie 2020, Parohia „Sfântul Apostol Toma” din municipiul Buzău și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, în biserica parohială, ridicată între anii 1996-1998, lângă Parcul Marghiloman.

Pornind de la pasajul evanghelic al duminicii (Ioan 20, 19-31), Ierarhul a vorbit, în predica sa, despre îndoiala Sfântului Apostol Toma cu privire la Învierea Domnului, exprimată prin cuvintele: „Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20, 25).

„De aici i se trage, pe nedrept, apelativul de «necredinciosul». Iată că, de atunci și până astăzi, chiar și în rândul credincioșilor noștri, se folosește această sintagmă. De pildă, când cineva este îndoielnic asupra unui lucru, se spune despre el că este ca «Toma necredinciosul». Dar, oare, să fi fost Sfântul Toma atât de necredincios? El, care a lăsat totul și L-a urmat pe Mântuitorul timp de trei ani și jumătate, fiind martor ocular la atâtea minuni, prin care Hristos Domnul Și-a descoperit identitatea Sa dumnezeiască; el, care a ascultat atâtea cuvinte extraordinare ce i-au copleșit viața, să fi fost necredincios, în înțelesul propriu al cuvântului? Nicidecum. Însă făcea parte din acea categorie de oameni mai pretențioși – așa cum au existat și există, până în vremurile noastre, chiar în interiorul Bisericii –, care nu pot accepta anumite adevăruri până nu le trec prin filtrul rațiunii lor, până nu găsesc argumente logice și științifice pentru ele. Personal, am întâlnit creștini care nu se îndoiesc de Învierea Domnului Iisus Hristos, dar, spre surprinderea mea, se arată sceptici cu privire la propria lor înviere. Este de neconceput ca, de vreme ce am fost botezați în numele Preasfintei Treimi, în numele Mântuitorului Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, răstignit și înviat pentru noi și a noastră mântuire, în condițiile în care mărturisim în Crez: «Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie», să fim, totuși, îndoielnici în ceea ce privește Învierea cea de obște, care va avea loc la sfârșitul istoriei”, a afirmat Înaltpreasfinția Sa.

În continuare, Arhipăstorul Buzăului și Vrancei a reliefat momentul în care Apostolul Toma s-a încredințat de Învierea lui Hristos, devenind un mărturisitor al dumnezeirii Sale.

„Sfântul Apostol Toma a avut, din nefericire, o astfel de atitudine, generată de starea sa sufletească extrem de sensibilă în acele momente. Credea, desigur, în Dumnezeu Cel unic în ființă și a crezut în Învățătorul său, dar, în acel context, după ce L-a văzut cu ochii săi mort pe cruce și apoi îngropat, se întreba, pe bună dreptate: Cum de a fost posibil ca Învățătorul nostru, Care a înviat-o pe fiica lui Iair, pe fiul văduvei din Nain, apoi pe Lazăr, cel ce murise de patru zile și al cărui trup intrase în descompunere, să nu Se salveze pe Sine Însuși de la o moarte nedreaptă? După cum mărturisesc Sfinții Evangheliști, toți ucenicii și femeile mironosițe ajunseseră, într-o oarecare măsură, să fie îndoielnici, din pricina întristării și a confuziei. Diferența dintre cei zece ucenici și Apostolul Toma constă în faptul că cei dintâi au crezut cu mai multă ușurință în Învierea lui Iisus, când li S-a arătat, în seara zilei de duminică, și le-a încredințat mandatul de Apostoli, pentru propovăduirea Evangheliei, instituind și Sfânta Taină a Spovedaniei. Toma, însă, nu-L văzuse pe Iisus, pentru că lipsise de la acea întâlnire, iar Mântuitorul l-a lăsat să-și chinuiască mintea cu fel și fel de gânduri până în seara celei de a opta zile, când i-a vizitat din nou pe ucenici, intrând prin ușile încuiate, și le-a zis «Pace vouă!» (Ioan 20, 26), cuvinte prin care nu trebuie să înțelegem doar un simplu salut, ci împărtășirea darului Duhului Sfânt al păcii sufletești. După aceea, îndreptându-Se spre Toma, de a cărui îndoială avea cunoștință, fiind Dumnezeu atoateștiutor, i S-a adresat lui, în mod special, spunându-i: «Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele și adu mâna ta și o pune în coasta Mea…» (Ioan 20, 27). Cu alte cuvinte, «vino, atinge-Mă și convinge-te că Eu Însumi sunt; că persoana din fața ta nu este o nălucă, o fantomă sau efectul unei halucinații, ci este Același Iisus, Învățătorul vostru», după care a continuat: «…și nu fi necredincios, ci credincios» (Ioan 20, 27). La auzul acelor cuvinte hotărâte, Toma a răspuns cu toată credința: «Domnul meu și Dumnezeul meu» (Ioan 20, 28), mărturisindu-L pe Iisus ca Om adevărat și Dumnezeu adevărat, pe baza a ceea ce văzuse de aproape, cu propriii săi ochi. Este interesant faptul că Sfântul Evanghelist Ioan nu menționează, în mod expres, că Toma a și pipăit, în acel moment, semnele răstignirii din mâinile și coasta Mântuitorului Hristos, cu toate că unii scriitori și părinți bisericești se referă la acest gest deductibil din curgerea istorisirii. Iisus le arătase ucenicilor mâinile și coasta Sa și cu o săptămână în urmă, dar, de asemenea, nu s-a consemnat că ei au și purces la actul în sine al cercetării, de unde putem deduce că nici Toma nu a făcut acest experiment, ducându-și raționamentul îndoielii până la capăt. Este, însă, de la sine înțeles că, ulterior acelui moment, toți L-au atins, îmbrățișându-L de bucurie și fericiți că Se afla din nou în mijlocul lor. Avem, așadar, motive să credem că Sfântul Apostol Toma, văzându-L pe Domnul Iisus intrând cu trupul prin ușile încuiate, apoi, conștientizând faptul că ceilalți ucenici nu avuseseră prilejul să-L informeze cu privire la scepticismul său și auzindu-L cu câtă fermitate și siguranță de Sine îl invita să-I atingă mâinile și coasta, nu a mers mai departe cu cercetarea, punând degetul, asemenea unui necredincios, pe semnele cuielor și al suliței, ci, copleșit de cele trei raționamente ce i-au spulberat îndoiala, L-a mărturisit cu toată convingerea pe Hristos ca Domn și Dumnezeu al său”, a subliniat Chiriarhul locului.

La final, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a explicat că Apostolul Toma s-a îndoit în locul nostru, pentru ca noi să nu mai îndoim niciodată de adevărul Învierii.

„Ar trebui să fim recunoscători Sfântului Apostol Toma că a avut acele urme de îndoială, pentru ca noi, cei de astăzi, să nu ne mai poticnim în credința noastră. Mântuitorul Hristos li S-a arătat ucenicilor timp de 40 de zile, oferindu-le posibilitatea să-L vadă, să-I asculte ultimele Sale învățături și să-I atingă Trupul transfigurat, cu care putea penetra materia, dar se putea face și pipăibil. Noi nu avem posibilitatea să-L îmbrățișăm aievea și să-I cuprindem picioarele, așa cum au făcut femeile mironosițe, dar Mântuitorul, după ce i-a spus lui Toma: «Pentru că M-ai văzut ai crezut», a adăugat încă o Fericire celor nouă rostite în «Predica de pe Munte», zicând: «Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!» (Ioan 20, 29). Încât putem spune că și noi Îl vedem pe Hristos Domnul, însă în chip duhovnicesc, cu ochii minții, pentru că aceasta presupune credința: «încredințarea celor nădăjduite și dovedirea lucrurilor celor nevăzute» (Evrei 11, 1); ba, mai mult decât atât, ne-a dat posibilitatea chiar să-I atingem Trupul și să ne unim cu El, atunci când ne împărtășim cu Sfintele și Preacuratele Sale Taine, la Sfânta Liturghie”, a menționat Ierarhul.