Clericii din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei s-au întrunit în cadrul conferințelor pastoral-misionare din al doilea semestru al anului 2023, dedicate comemorării imnografilor și cântăreților bisericești. Întâlnirile au avut loc marți, 17 octombrie 2023, în Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din municipiul Buzău, respectiv joi, 19 octombrie 2023, în Catedrala „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Focșani, fiind precedate de săvârșirea Sfintei Liturghii.
Lucrările celor două întruniri au fost prezidate de Ierarhul locului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, alături de care s-au aflat pr. Marian Gegea, vicar administrativ eparhial, pr. Dragoș-Mihail Olteanu, consilier eparhial la Sectorul Cultural și comunicații media, precum și părinții protoierei ai celor șapte protopopiate buzoiene și vrâncene.
Cu această ocazie, Chiriarhul a formulat o serie de concluzii despre importanța temei comemorative rânduite de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 2023.
„În acest an comemorativ, ne îndreptăm mintea spre Sfinții Părinți imnografi, pe care noi îi invocăm în rugăciune, dar și cărora le suntem datori cu recunoștința, întrucât ei au transmis adevărul de credință sau teologia ortodoxă prin intermediul poeziei și al cântării bisericești. Din această perspectivă a imnografiei s-au evidențiat teologi care au rămas până astăzi normativi, precum Sfântul Cuvios Ioan Damaschin, ei remarcându-se și ca misionari, pentru că, prin intermediul imnelor și cântărilor bisericești, au pus o stavilă în calea proliferării ereziilor. Suntem îndemnați să reflectăm la acești Părinți ai Bisericii, dar, totodată, suntem invitați să le citim atât viața, cât și operele. Să urmărim, așadar, o îmbogățire a cunoștințelor cu privire la pleiada de imnografi ai Bisericii Ortodoxe, cărora le datorăm, întru totul, textele și cântările din cărțile noastre de cult, după care săvârșim Sfânta Liturghie sau celelalte Taine și slujbe bisericești”, a spus Părintele Arhiepiscop Ciprian.
Preoții care au întocmit și au prezentat referate pe marginea temei comemorative au fost: pr. Adrian Spătaru (Parohia Corbu, Protoieria Pătârlagele), pr. Alexandru-Paul Bârsan (Parohia Vispești, Protoieria Buzău I), pr. prof. Gianin-Cristian Oprea (Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Râmnicu Sărat, Protoieria Râmnicu Sărat), pr. prof. Constantin-Iustin Stoica (Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Buzău, Protoieria Buzău II), pr. Cristi-Daniel Ilie (Parohia „Sfinții Voievozi” din Focșani, Protoieria Focșani I), pr. Marian-Florin Dragu (Parohia Salcia Nouă, Protoieria Focșani II) și pr. Felix-Teodor Șerban (Parohia Pădureni, Protoieria Panciu).