Credincioșii Parohiei Fundata din comuna buzoiană Lopătari vor avea un nou lăcaș de cult, ce va fi ridicat în satul Plaiul Nucului. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, slujba de sfințire a pietrei de temelie pentru noua biserică închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, a fost săvârșită duminică, 27 august 2023, de pr. Marian Gegea, vicar administrativ eparhial.
Împreună cu părintele vicar au slujit pr. Constantin Călin, protopop al Protoieriei Buzău I, și pr. Alexandru Dieaconu, de la Parohia Lopătari, alături de care s-au aflat parohul din Fundata, pr. Victor Palade, și alți clerici. La eveniment au mai luat parte oficialități locale: domnii primar și viceprimar ai comunei Lopătari, Claudiu Constantin și Marian Oancea, respectiv domnul Gheorghe Negoiță, primarul comunei Brăești.
În cuvântul rostit la sfârșitul slujbei, pr. vicar Marian Gegea a transmis arhiereasca binecuvântare a Ierarhului locului și a vorbit despre importanța edificării unui lăcaș de rugăciune într-o comunitate creștină.
„Punerea pietrei de temelie a unei biserici reprezintă momentul în care Hristos Însuși, Care este piatra cea din capul unghiului (cf. Efeseni 2, 20), Se așază la temelia bisericii, iar dumneavoastră, cei chemați să edificați acest sfânt lăcaș, cu ajutorul lui Dumnezeu, întru slava Domnului nostru Iisus Hristos și pentru cinstirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ați purces la un demers deosebit de important. Este o lucrare unică și foarte frumoasă, pentru că ce este mai frumos decât a-I zidi casă lui Dumnezeu? Odată ce s-a început construirea unei noi biserici, prin punerea pietrei de temelie și înfigerea Sfintei Cruci în locul unde va fi prestolul din Sfântul Altar, locul a fost pecetluit pentru veșnicie, întrucât aici va fi o casă afierosită lui Dumnezeu și un izvor de sfințire pentru credincioși”, a spus părintele vicar.
Pr. paroh Victor Palade a mulțumit delegatului Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, tuturor celor prezenți și persoanelor care au ajutat la primele demersuri pentru construirea unui nou lăcaș de închinare la poalele Masivului Ivănețu din Munții Buzăului, precizând că actuala biserica parohială are o vechime de 159 de ani, se află într-o zonă greu accesibilă și poate pune în pericol siguranța credincioșilor.