Alături de clericii menţionaţi în partea întâi a acestui articol, în noaptea de 19 spre 20 februarie 1949, Securitatea a operat arestări în rândurilor altor preoţi, precum Sandu Tudor, din comuna Mânzăleşti, sau Gheorghe Dragomirescu, din Lopătari. Ulterior, la 25 martie 1949, a mai fost reţinut preotul Pompiliu Alexandrescu, din Pietroasele, născut la 30 iulie 1908, licenţiat al Facultăţii de Teologie de la Chişinău. În urma operaţiunilor din zona Buzăului, organele de represiune au reţinut 79 de persoane, care au fost anchetate în condiţii extrem de dure, în sediul Securităţii din Buzău. Dintre aceştia, Securitatea a format câteva „loturi de legionari”, având componenţe diverse, inclusiv preoţi, care au fost trimise în justiţie.
Destinele preoţilor buzoieni au fost diferite, atât din cauza sentinţelor primite de la „justiţia populară”, cât şi a condiţiilor grele de detenţie, pe care fiecare a trebuit să le suporte, documentele de arhivă nefiind destul de clare: Pompiliu Alexandrescu, condamnat prin Sentinţa nr. 26 din 11 ianuarie 1950 a Tribunalului Militar Braşov la un an închisoare corecţională; Iorgu Ciomag a primit, între 19 iulie 1952 şi 19 iulie 1954, o detenţie administrativă de 24 de luni, prestând muncă obligatorie la Valea Neagră (ianuarie 1953) şi Poarta Albă (septembrie 1953); Gabriel Cocora se pare că a fost eliberat după anchetă; Gheorghe Popescu a fost condamnat prin Sentinţa nr. 856/1949 a Tribunalului Militar Braşov la 2 ani de temniţă grea, pentru „uneltire contra ordinii sociale”. Din iunie 1950 a cunoscut Penitenciarul Gherla, apoi a primit o condamnare administrativă de 12 luni la Capu Midia, fiind eliberat la 24 februarie 1953; Ion Popescu a fost condamnat prin Sentinţa nr. 856 din 22 noiembrie 1949 la 7 ani închisoare corecţională, pentru „uneltire contra ordinii sociale”. A fost purtat prin penitenciarele de la: Buzău (februarie 1949), Aiud (1950, 1952, 1955-1956), Văcăreşti – pentru spitalizare (decembrie 1951), Jilava, Gherla (mai 1954). La 17 februarie 1956 a fost eliberat, apoi trimis, pe o perioadă de 36 de luni, în domiciliu obligatoriu, în comuna Rubla, din Bărăgan. Ulterior, a fost internat în lagăr de muncă pe 36 de luni, muncind la Periprava, mai ales ca zidar. A fost eliberat la 6 mai 1964, revenind în preoţie ca slujitor la Glodeanu-Cârlig (1964-1968), apoi la Parohia Văcăreasca, de unde, la 1 mai 1977, a ieşit la pensie; Constantin Sburlan a fost condamnat la un an cu suspendare, după o detenţie la Buzău (februarie 1949) şi Braşov (octombrie 1949), şi eliberat la 7 iulie 1950. În august 1952 a fost reţinut şi trimis în colonie de muncă pe o perioadă de 24 de luni, prestând muncă obligatorie la Capu Midia şi Oneşti. A fost eliberat la 13 mai 1954. La 13 februarie 1958 a fost arestat din nou, anchetat la Securitatea din Ploieşti şi condamnat prin Sentinţa nr. 1267/1958 la 15 ani de muncă silnică, pentru „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut penitenciarele de la: Mărgineni, Ploieşti (februarie 1960), Jilava (februarie şi septembrie 1960), Galaţi (ianuarie 1960), Aiud (iulie 1960 şi iunie 1962) şi a prestat muncă obligatorie la Salcia (octombrie 1959) şi Periprava (decembrie 1959). A fost eliberat la 1 august 1964 şi reintegrat în preoţie ca paroh la Cătulna-Buzău. Din 1966 a slujit la parohia sa de suflet, Pogoanele, până la 1 mai 1982, când a ieşit la pensie. (Va urma)
Articol semnat de Adrian Nicolae Petcu și publicat în cotidianul Ziarul Lumina
