Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, în cadrul Programului eparhial Nicio protoierie fără o călătorie! – implementat de Sectorul Învățământ și activități cu tineretul –, în zilele de 26-27 august 2024, protoieriile Buzău I și Buzău II au organizat o excursie culturală gratuită la Sibiu pentru un grup de 50 de tineri implicați atât în proiectele catehetice ale Eparhiei, cât și în activitățile parohiilor din cuprinsul celor două protoierii. Aceștia au fost însoțiți de pr. Răzvan-Valeriu Drăgoi, secretar al Protoieriei Buzău II, pr. Marcel Panait, paroh al Parohiei „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare” din municipiul Buzău, și pr. Angel-Răzvan Dragomir, paroh al Parohiei Scurtești.
Prima oprire a avut loc pe Valea Prahovei, la Mănăstirea Sinaia, unde tinerii s-au închinat în biserica mare, cu hramul „Sfânta Treime”, precum și în cea veche sau mică, ridicată de spătarul Mihail Cantacuzino, între anii 1690-1695. Mănăstirea și apoi localitatea au fost denumite astfel în urma unei vizite făcute de ctitor la Mănăstirea „Sfânta Ecaterina” din Muntele Sinai, în anul 1681. Ulterior, la Mănăstirea Caraiman, de la poalele Bucegilor, copiii au putut vedea mormântul ctitorului mănăstirii, protos. Gherontie Puiu, și au aflat că așezământul a fost construit în urma unui vis al său primit de la Maica Domnului. Totodată, au putut admira și crucea ridicată în cinstea eroilor din Primul Război Mondial pe vârful Caraiman, înaltă de 39,3 m și desemnată cea mai înaltă cruce din lume de pe un pisc montan.
Următoarea oprire a fost la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, aflată la poalele munților Făgăraș. Aici, tinerii și-au reamintit viața și martiriul Sfinților Brâncoveni și s-au închinat în paraclisul ridicat în stil brâncovenesc. Ziua s-a încheiat cu vizitarea Muzeului „Astra” din Sibiu – un loc în care, mai bine de două ore, tinerii s-au plimbat și au putut admira, în aer liber: gospodării țărănești, ateliere de meșteșugari, bisericuțe din lemn, stâne, mori de apă. Ulterior, copiii au fost cazați în municipiul Sibiu.
A doua zi a început cu un tur pietonal în centrul Sibiului, unde au fost vizitate clădirea primăriei, biserica romano-catolică „Sfânta Treime” din centru, Turnul Sfatului, Podul Minciunilor și Catedrala evanghelică „Sfânta Maria”. Ultima oprire a avut loc la Catedrala Mitropolitană Ortodoxă din Sibiu, unde micii pelerini s-au închinat cu evlavie la moaștele Sfântului Ierarh Andrei Șaguna al Transilvaniei, cunoscut ca iubitor de tineri, cărora, de-a lungul vieții sale, le-a oferit numeroase daruri. Deplasarea a continuat către Mănăstirea Cârțișoara, unde elevii au fost primiți cu mare bucurie de către maicile de aici. Lăcașul a fost ridicat doar prin osteneala obștii monahale, ajutată și de câțiva credincioși milostivi. Întemeietor duhovnicesc al Mănăstirii Cârțișoara este considerat arhim. Arsenie Papacioc, iar astăzi, duhovnic este aici părintele Dimitrie Papacioc – nepotul de frate al părintelui Arsenie.
Ultimul popas a avut loc la Făgăraș, unde se află o vestită cetate medievală. În acest loc plin de istorie, în sala tronului, tinerilor le-a fost prezentat istoricul cetății de către un muzeograf. Toate încăperile din muzeu adăpostesc aproximativ 20 de colecții de arheologie, artă decorativă, plastică și populară, port popular și meșteșuguri specifice zonei.
La finalul excursiei, copiii s-au arătat recunoscători și au mulțumit atât Bunului Dumnezeu, cât și organizatorilor pentru toate obiectivele vizitate și bucuriile sufletești pe care le-au trăit. Câteva dintre aceste gânduri au fost transmise în scris de unii participanți:
„Am avut parte de o experiență deosebită în cele două zile petrecute la Sibiu, vizitând mănăstiri și locuri deosebite, încărcate de istorie și spiritualitate. Am avut ocazia să participăm la slujbe și să ne bucurăm de liniștea și frumusețea naturii. Nu a fost doar o călătorie fizică, ci și una spirituală, oferindu-ne momente de reflecție și reculegere” – Mara David, clasa a VIII-a, Școala Gimnazială Vadu Pașii;
„Experiența mea în această excursie de două zile a fost cu adevărat minunată. Vă mulțumesc pentru cunoștințele bogate pe care le-ați împărtășit cu noi și pentru modul în care ne-ați făcut să ne simțim atât de conectați cu istoria și frumusețea locurilor vizitate. A fost o experiență memorabilă pe care nu o voi uita!” – Maria Mihalcea, clasa a IX-a, Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” Buzău;
„A fost o excursie deosebită, din care am învățat o mulțime de lucruri frumoase și ne-am încărcat sufletește cu o bucurie aparte. Am văzut mănăstiri superbe și am legat câteva prietenii frumoase. Aș vrea să le mulțumesc preacucernicilor părinți pentru felul în care s-au comportat cu noi, pentru că ne-au explicat la fiecare mănăstire câteva lucruri despre istoricul acesteia și pentru faptul că au încercat mereu să ne facă tuturor pe plac” – Ioan Mihalcea, clasa a XI-a, Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza.
Pr. Răzvan-Valeriu Drăgoi
Secretarul Protoieriei Buzău II