În localitatea vrânceană Câmpineanca a fost inaugurat marţi, 22 octombrie 2013, un centru pentru persoane vârstnice. Slujba de sfinţire a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, în prezenţa unui mare număr de credincioşi. Cu această ocazie, ierarhul a târnosit şi capela cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din cadrul aşezământului.
„În orice aşezământ social-filantropic dedicat slujirii aproapelui trebuie să existe un colţişor de rugăciune. Poate că nouă celor de astăzi care am întrerupt mersul firesc al lucrurilor într-o anumită perioadă de timp, revenind acum la firesc, ni se pare oarecum ciudat. Ne-am aştepta ca biserici să se construiască doar în mijlocul unor localităţi, destinate credincioşilor de toate vârstele şi de toate categoriile sociale. Desigur, acestea sunt principalele locaşuri de cult sau biserici de enorie. Dar încă de la început, după ce Sfântul Împărat Constantin cel Mare a acordat libertate religioasă creştinilor prin Edictul de la Mediolanum din anul 313, Biserica a organizat aşezăminte sociale pentru adăpostirea bătrânilor, orfanilor, văduvelor, străinilor şi bolnavilor, în aşa-numitelevasiliade (deşi a existat chiar înainte de Sfântul Vasile cel Mare un astfel de aşezământ multifuncţional, în vremea Sfântului Constantin cel Mare, prin osârdia unui oarecare creştin Zoticos). Biserica s-a îngrijit nu numai de tămăduirea trupească şi consolarea celor aflaţi în suferinţă, ci şi de tămăduirea lor sufletească prin construirea unor biserici în care cel încercat putea să-şi găsească alinarea sufletului său în rugăciune cu Dumnezeu, cu Maica Domnului, cu sfinţii. În felul acesta, ei căpătau şi mai multă putere ca să biruiască în această viaţă trecătoare greutăţile şi necazurile cu care erau încercaţi. Deci, firescul lucrurilor a fost ca, pe lângă rugăciune, contemplaţie, meditaţie duhovnicească, să existe şi aşezăminte sociale, aşa cum s-a reînnodat firul după 1990 în Biserica Ortodoxă Română. Avem în momentul de faţă, în întreaga Patriarhie Română, aproximativ 700 de aşezăminte sociale, cu diferite destinaţii”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.
Centrul pentru bătrâni funcţionează în clădirea unui fost cămin de elevi, reabilitată prin contribuţia familiei Constantin şi Maria Nistoroiu şi a părintelui arhimandrit Serafim Măciucă, ajuns la venerabila vârstă de 90 de ani.
Aşezământul are o capacitate de 27 de locuri, oferind atât cazare, cât şi masă şi servicii medicale beneficiarilor. În prezent, în acest centru locuiesc deja patru persoane.