Referitor la scrisoarea deschisă a Dlui Romeo-Valentin Muscă, intitulată Înalt Prea Sfinţite Ciprian, Opriţi Circul TV de la „catedrala“ ruşinii!, care a apărut în publicaţia locală Ziarul de Vrancea din data de 30.06.2014, facem următoarele precizări:

1. Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei îşi exprimă dezaprobarea totală faţă de gestul Dlui Romeo-Valentin Muscă de a redacta şi publica, în ziarul menţionat mai sus, o scrisoare deschisă către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, fără a încerca, în prealabil, să-i aducă la cunoştinţă problema semnalată în materialul respectiv.

2. Calitatea de aşa-zis teolog nu-i dă dreptul Dlui Muscă să se amestece în treburile interne ale Bisericii şi să facă evaluări sau aprecieri în legătură cu activitatea angajaţilor de la Centrul eparhial din Buzău.

3. Orice cetăţean are dreptul să-şi exprime liber opiniile cu privire la ceea ce se întâmplă în societatea românească, însă deontologia profesională şi bunul-simţ, mai ales când este vorba de un absolvent de teologie, întreţinut şi ocrotit de Biserică pe durata studiilor, trebuie să-l determine pe acesta să fie foarte atent la ceea ce transmite cititorilor. Mântuitorul Hristos spune că „omul bun, din vistieria cea bună a inimii sale, scoate cele bune, pe când omul cel rău, din vistieria cea rea a inimii lui, scoate cele rele“ (Luca 6, 45); cine citeşte, să înţeleagă!

În încheiere, precizăm că Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei îşi gestionează singură problemele specifice, fără implicarea altor factori externi, ce îşi arogă competenţe şi calităţi pe care, în realitate, nu le au.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei