La Buzău au fost inaugurate, joi, 20 februarie 2014, un nou magazin de cărţi şi obiecte bisericeşti, precum şi Centrul de pelerinaj „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“. Slujba de binecuvântare a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. Au participat consilieri eparhiali, protopopi, dar şi cei care au sprijinit renovarea şi amenajarea celor două spaţii.

Am considerat că este o necesitate să avem şi un magazin mai la vedere, un astfel de centru, deoarece credincioşii noştri sunt doritori să achiziţioneze atât carte bisericească şi cărţi având conţinut duhovnicesc, cât, mai ales, obiecte liturgice necesare parohiilor, cum sunt candelele, potirele, crucile sau Sfintele Evanghelii, şi, de ce nu, chiar obiecte de cult necesare rugăciunilor lor particulare, din casele proprii. Cei care au fost implicaţi, până acum, în activitatea aceasta misionară, pot să dea mărturie despre această sete şi căutare din partea credincioşilor noştri şi, de aceea, sunt foarte bucuros şi mulţumit că am putut să punem la dispoziţia lor ceea ce au nevoie“, a spus Întâistătătorul Eparhiei de la Curbura Carpaţilor.

Centrul de pelerinaj funcţionează în cadrul Sectorului social-filantropic şi misionar al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei. Prin intermediul acestuia, credincioşii din cele două judeţe ale Eparhiei, Buzău şi Vrancea, pot vizita spre închinare, cinstire şi zidire duhovnicească locuri sfinte din cuprinsul României, ca şi din alte ţări, respectiv tărâmurile binecuvântate ale Greciei, Sfântul Munte Athos şi pământul Ierusalimului sfinţit de paşii Mântuitorului.

După încheierea slujbei religioase, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian le-a vorbit celor prezenţi despre însemnătatea pelerinajului în viaţa creştinilor: Pelerinajul este acela care îi apropie pe credincioşii implicaţi în săvârşirea lui, fie la mănăstirile din ţara noastră, fie când e vorba de Ţara Sfântă. Nu este puţin lucru să mergi pe urmele Mântuitorului Hristos în Ţara Sfântă, să citeşti din Sfânta Scriptură şi să urmăreşti cu ochii minţii, întorcându-te cu două mii şi ceva de ani în urmă, ceea ce Mântuitorul le va fi spus contemporanilor. În felul acesta, se realizează o comuniune cu cei de atunci, dar şi o coeziune, o armonie, o solidaritate extraordinară între pelerini deopotrivă, încât una din cele mai eficiente metode pastoral-misionare, pe care trebuie să o promovăm şi să o cultivăm tot mai mult la nivelul Eparhiei noastre şi nu numai, o constituie pelerinajul.

Noul magazin de cărţi şi obiecte bisericeşti, precum şi Centrul de pelerinaj „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ sunt situate în incinta Protoieriei Buzău II.