Cu ocazia împlinirii a 375 de ani de la prima atestare documentară a Mănăstirii Vărzărești, joi, 13 iunie 2019, în incinta acestui așezământ monahal, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a avut loc lansarea cărții Istoricul Mănăstirii Vărzărești și al Parohiilor Palanca și Urechești. Volumul este rezultatul cercetărilor făcute pe parcursul ultimilor 5 ani, în diferite arhive și biblioteci, de către profesorul Valerică Tomulescu.
Evenimentul a fost precedat de săvârșirea Sfintei Liturghii, a parastasului pentru ctitorii sfântului lăcaș și a slujbei de Te Deum. Ulterior, în foișorul de vară al mănăstirii, a fost făcută prezentarea monografiei.
Domnul profesor Valerică Tomulescu a precizat că „monografia se dorește a fi o poveste frumoasă, captivantă și adevărată, alcătuită cu migală și răbdare din file îngălbenite ale trecutului și din amintirile purtate în suflet de creștini evlavioși, care au cunoscut direct, din interior, sau din relatările unor martori oculari, viața tumultoasă din această mănăstire. În paginile acestei cărți se derulează evenimente și întâmplări specifice activității monastice, cu perioade de prosperitate economică și înflorire spirituală, dar și cu ani de declin și luptă pentru supraviețuire, din timpul ocupațiilor străine sau din perioada regimului comunist”.
Cele aproape 450 de pagini, cu informații din secolele XVII-XX, dar și cu detalii extrase din acte administrative de dată recentă, cu fotografii inedite ale oamenilor și locurilor de odinioară și din prezent, vădesc nu doar un efort impresionant, ci și talentul scriitoricesc și profesionalismul autorului.
Au rostit alocuțiuni: Nistor Bratosin – primarul comunei Urechești, Conf. univ. dr. Costică Neagu – directorul Editurii Terra, profesorii Mihai Momanu și Petre Abeaboeru, preoții Petrea Gicu și Rotaru Petruș, precum și medicul Florica Dărmănescu – descendentă din familia arhimandritului Zosima Târâlă, autorul primei monografii a acestui așezământ monahal (realizată în 1934).
Cuvântul de încheiere a aparținut reprezentantului Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, Pr. Oscar Frunză – protopop al Protoieriei Focșani II, care a transmis binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian și a evidențiat că prezentul demers aduce lumină și bucurie nu doar celor prezenți, ci și bunicilor domnului profesor Valerică Tomulescu, trecuți la cele veșnice, care, așa cu el însuși mărturisește, „au jucat un mare rol în formarea sa religioasă, sădindu-i respectul față de valorile tradiționale ale creștinismului ortodox”.
La eveniment au mai participat cadre didactice, pasionați de istorie, apropiați ai mănăstirii și preoți din împrejurimi. Publicul numeros, cadrul natural, ospitalitatea maicii starețe Juvenalia Lupu, precum și emoția creată de cei care au prezentat volumul au făcut din această zi o adevărată sărbătoare.
Pr. Oscar Frunză
Protopop al Protoieriei Focșani II