Vineri, 13 decembrie 2013, la Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul“ din Buzău, în mijlocul a 20 de reprezentanţi ai şcolilor din judeţul Buzău, a fost prezentat Erasmus+, noul program al UE pentru educaţie, formare, tineret şi sport, planificat să înceapă în ianuarie 2014, în cadrul unui eveniment de lansare găzduit de D-ra Inspector Cristiana Stoica, D-na prof. Luminiţa Anghel şi Pr. prof. Cristian Dima, metodişti ai ISJ Buzău pentru Programe şi proiecte educaţionale europene.
Aprobat pe 19 noiembrie 2013, cu un buget de 14,7 miliarde euro, de către Parlamentul European, noul programErasmus+ combină toate schemele actuale ale UE pentru educaţie, formare profesională, tineret şi sport, inclusiv programul „Învăţare pe tot parcursul vieţii“ (Erasmus, Leonardo da Vinci, Comenius, Grundtvig), programul „Tineret în Acţiune“ şi cinci programe de cooperare internaţională (Erasmus Mundus, Tempus, Alfa, Edulink şi programul de cooperare cu ţările industrializate). Acest lucru va facilita înţelegerea de către candidaţi a oportunităţilor disponibile, în timp ce alte simplificări vor facilita la rândul lor accesul la program.
Conform Ghidului European Erasmus+ – lansat cu o zi înaintea acestui eveniment – programul, care se va desfăşura pe o perioadă de şapte ani (2014-2020), are ca scop stimularea dezvoltării competenţelor şi a capacităţii de inserţie profesională, sprijinirea modernizării sistemelor de învăţământ, de formare profesională şi pentru tineret şi îmbunătăţirea competenţelor lingivistice a peste 4 milioane de beneficiari: studenţi, elevi, ucenici, manageri şi factori de decizie din învăţământul european, lucrători de tineret, profesori, instituţii de învăţământ de la toate nivelurile, ONG-uri, organizaţii furnizoare de formare profesională, grupuri non-formale de tineri, agenţi economici şi diferiţi parteneri sociali, încurajându-se proiectele cross-sectoriale.
„Prin elementele de noutate reliefate, cât şi prin exemplele de bune practici oferite invitaţilor, ne exprimăm speranţa că şcolile buzoiene vor începe sau continuă să desfăşoare proiecte europene de anvergură, angajând parteneri de calitate în procesul de derulare, atât din ţară, cât şi din Europa şi – noutate în Programul Erasmus+ – ţări terţe. Dimensiunea europeană a învăţământului buzoian va fi astfel dezvoltată, într-un nou context de mobilitate profesională şi cooperare pentru inovare, după ce a fost consolidată de experienţele de formare şi proiectele de parteneriat a numeroase şcoli din judeţul nostru. Noul program finanţat de CE va oferi flexibilitate şi simplificare în procesul de selecţie şi implementare, facilitând un impact incontestabil asupra beneficiarilor, «schimbând vieţi, deschizând minţi», aşa cum anunţă şi sloganul programului“, a declarat Pr. prof. Cristian Dima, metodist ISJ Buzău pentru Programe şi proiecte educaţionale europene.