Praznicul Pogorârii Sfântului Duh, numit și Cincizecimea sau Rusaliile, a fost sărbătorit duminică, 23 iunie 2024, la Catedrala Unirii din municipiul Focșani, după rânduiala liturgică specială. În lăcașul de cult cu hramurile „Sfânta Cuvioasă Parascheva” și „Izvorul Tămăduirii”, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârșit Sfânta Liturghie și Vecernia plecării genunchilor.
Soborul de clerici a fost format din: pr. Aurel Boțan, protopop al Protoieriei Focșani I, pr. Vasile Metu, secretar în cadrul aceleiași protoierii, pr. Ioan Ploscaru, paroh al Catedralei Unirii, pr. Mircea Gavrilă, paroh al Parohiei Săpunaru din Focșani, pr. Ciprian Darie, paroh al Parohiei Jariștea I, pr. Vasile-Alexandru Zotoiu, slujitor la Catedrala Voievodală „Adormirea Maicii Domnului” din Buzău, arhid. Daniel Dumitrică, secretar eparhial, arhid. Laurențiu Manea, diac. Alexandru Savin, diac. Ionuț Drilia și diac. Cristian Manolache.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a explicat că sărbătoarea Cincizecimii sau a Rusaliilor este închinată, deodată, Celei de-a treia Persoane a Preasfintei Treimi, Duhul Sfânt, și Sfintei Biserici din care facem și noi parte.
„Duhul Sfânt, Care S-a pogorât atunci și Care Se revarsă continuu în Biserica lui Hristos pe pământ, este Cel ce sfințește viețile noastre. Iar Biserica, al cărei Cap este chiar Hristos Domnul, îi adună pe toți cei care au fost botezați în numele Său, cler și popor. Noi, creștinii, suntem invitați astăzi să reflectăm la semnificația Bisericii, în calitatea ei de Trup al lui Hristos, care ne cuprinde în totalitate: pe pământ, sub forma Bisericii luptătoare, iar în ceruri, sub cea a Bisericii triumfătoare. Suntem îndemnați să fim mai responsabili asupra calității noastre de creștini, de membri ai Bisericii, și să Îi mulțumim lui Dumnezeu că a binecuvântat ca noi să ne naștem în Hristos, prin Taina Sfântului Botez, și să Îi devenim ucenici”, a afirmat Ierarhul.
După Sfânta Liturghie, conform unei rânduieli îndătinate, slujitorii, în frunte cu Părintele Arhiepiscop Ciprian, au oficiat Vecernia plecării genunchilor, în cadrul căreia s-au citit șapte rugăciuni de invocare a ajutorului Preasfintei Treimi și s-au sfințit frunzele de nuc, acestea amintindu-ne de momentul când Duhul Sfânt S-a pogorât peste Sfinții Apostoli în chip de limbi ca de foc.
Cântările liturgice au fost interpretate de Corala Mixtă a Catedralei „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Focșani și de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei Buzăului și Vrancei.