În ziua de prăznuire a Sfintei Treimi și a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, luni, 24 iunie 2024, la Schitul buzoian Poienițele, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, care, la sfârșitul slujbei, l-a prezentat pe noul egumen al așezământului călugăresc. Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei a dat răspunsurile la strană.
Înaltpreasfinția Sa a slujit în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din incinta schitului, împreună cu protos. Veniamin Anghel, exarhul așezămintelor monahale din județul Buzău, pr. Paul Gavrilă, protopop al Protoieriei Pătârlagele, protos. Nicodim Bozonc, duhovnicul Mănăstirii Cârnu, ierom. Ghelasie Iorga și ierodiac. Firmilian Sava, de la Schitul Poienițele, arhid. Daniel Dumitrică, secretar eparhial, și arhid. Laurențiu Manea.
În predica rostită, Arhipăstorul Buzăului și Vrancei a prezentat învățătura ortodoxă despre Dumnezeu-Preasfânta Treime.
„Credința noastră creștină se întemeiază pe dogma Preasfintei Treimi, întrucât noi credem în Dumnezeu Cel unic în ființă, dar întreit în Persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Nu este vorba despre trei dumnezei, ci despre unul singur, chiar dacă spunem Dumnezeu fiecăreia dintre cele trei Persoane divine. Dumnezeul nostru este cunoscut a fi «în trei Fețe», «în trei Străluciri» sau «în trei Ipostasuri», acestea reprezentând expresiile teologice stabilite de Sfinții Părinți în cadrul Sinoadelor Ecumenice, în momente în care credința în Sfânta Treime a fost pusă la îndoială de unii oameni care nu au putut să o priceapă. Și, pe bună dreptate, trebuie să recunoaștem că nu este ușor rațiunii umane să cuprindă această dogmă definitorie pentru credința noastră”, a explicat Chiriarhul.
Totodată, Arhiepiscopul Ciprian a vorbit despre nașterea minunată a Sfântului Prooroc Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului nostru Iisus Hristos.
„Noul Testament ne prezintă cazurile a două perechi de soți înaintați în vârstă – Ioachim și Ana, respectiv Zaharia și Elisabeta – care, prin binecuvântarea lui Dumnezeu, s-au învrednicit a da naștere unor prunci, atunci când, după logica omenească, nu mai era posibil, iar acei prunci au devenit cei mai mari sfinți odrăsliți de neamul omenesc: Sfânta Fecioară Maria și Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul. Fiecare a fost ales, încă din pântecele maicii sale, ca să îndeplinească o misiune excepțională în lucrarea de mântuire a lumii: Sfânta Fecioară Maria a devenit Maica lui Dumnezeu, icoană a Bisericii și mama noastră, a tuturor, iar Sfântul Ioan Botezătorul – așa cum fusese proorocit de Profetul Isaia – a devenit «Prodromos», adică Înaintemergătorul Domnului”, a subliniat Ierarhul locului.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian l-a hirotesit întru protosinghel pe ieromonahul Ghelasie Iorga, apoi l-a instalat în slujirea de egumen al Schitului Poienițele, înmânându-i bastonul, ca semn al puterii de a conduce, și așezându-l în strana rezervată egumenului.
Situat în comuna Chiojdu din județul Buzău, așezământul monastic a fost înființat în anul 2013, când s-a zidit o biserică într-un loc pitoresc și prielnic vieții călugărești, la inițiativa dreptcredinciosului creștin Dumitru Vlădoiu, pe un teren donat de el și rudeniile sale, ajutat fiind de către locuitorii din satul Poenițele și din împrejurimi. A funcționat ca schit de călugări până în 2017, an în care a fost transformat în schit de maici. La data de 1 ianuarie 2020 a redevenit schit de călugări, numărând acum patru viețuitori.