Credincioşii Parohiei Jelaboi din Focşani l-au avut în mijlocul lor, duminică, 22 martie 2015, pe Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. Ierarhul, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“. În cadrul slujbei, Înaltpreasfinţia Sa a hirotonit în treapta de preot pe diaconul Daniel Grigorie Diaconu, pe seama Parohiei Trotuşanu, Protopopiatul Panciu. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul“.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian a vorbit celor prezenţi despre semnificaţiile pericopei evanghelice a Duminicii a 4-a din Post, în care ni s-a prezentat Vindecarea fiului lunatic.
„Prin această Sfântă Evanghelie, Mântuitorul arată cât de importantă este credinţa omului, care nu poate fi doar una mentală […]. Credinţa, iubiţi credincioşi, trebuie să fie clară, dreaptă, corectă. Nu poate crede fiecare în felul său, ci numai aşa cum ne-a descoperit nouă Fiul lui Dumnezeu întrupat, Mântuitorul Hristos, prin Sfinţii Apostoli şi, apoi, prin urmaşii acestora, până în zilele noastre. E foarte periculos ca cineva să afirme că el crede în Dumnezeu, dar crede în felul său, spunând că are o comunicare directă, numai de el ştiută, poate alta decât cea care a fost propovăduită şi învăţată de Sfinţii Părinţi. Acesta este motivul pentru care credincioşii sunt îndemnaţi să participe la Sfânta Liturghie, aşa încât credinţa să fie mărturisită în conformitate cu ceea ce ne-a descoperit nouă Hristos şi pentru care şi-au dat viaţa atât de mulţi oameni. Credinţa trebuie întemeiată, aşadar, pe Revelaţia divină, pe descoperirea lui Dumnezeu. De asemenea, trebuie să fie o credinţă puternică, nu îndoielnică“, a subliniat Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei.
Locaşul de cult, monument istoric, a fost ridicat în anul 1737 de ceauşul Ioniţă Jelaboi. Cutremurul din 1977 a afectat structura de rezistenţă a bisericii, fapt care a impus consolidarea ei. Pictura a fost realizată la începutul anilor 2000, prin strădania actualului preot paroh, Tache Costică.