Schitul Berca, istoricul lăcaș monahal ce se înalță deasupra localității omonime din județul Buzău, a primit veșmântul înnoitor al harului marți, 8 noiembrie 2022, de sărbătoarea Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri. După ce a trecut prin ample lucrări de restaurare și înfrumusețare, schitul a fost sfințit chiar în ziua hramului de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, și un sobor de slujitori.
Credincioșii locului, dar și pelerini veniți din alte zone au participat dimineața la slujba de târnosire a bisericii Schitului Berca, urmată de Sfânta Liturghie, săvârșită de cei doi ierarhi, alături de care s-au aflat pr. Marian Gegea, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, arhim. Sofian Ardelean, exarhul mănăstirilor și schiturilor din Eparhie, pr. Constantin Călin, protopop al Protoieriei Buzău I, protos. Veniamin Anghel, starețul Mănăstirii Ciolanu, și pr. pensionar Dorel Mihăilă. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de Preasfințitul Părinte Episcop Sebastian, care a vorbit despre sărbătoarea din 8 noiembrie.
„În această înlănțuire a actelor Sale creatoare, Dumnezeu ne-a făcut pe noi, oamenii, să fim undeva între îngerii din ceruri și celelalte viețuitoare ale pământului. Îngerii sunt spirite pure, iar celelalte viețuitoare sunt doar trupuri. Omul este o făptură specială, pentru că este și spirit, ca îngerii, dar și trup, ca celelalte creaturi pe care Dumnezeu le-a făcut pe pământ. În Apostolul de astăzi s-au citit cuvintele: «Ce este omul, că-l pomenești pe el, sau fiul omului, că-l cercetezi pe el? L-ai micșorat pe el cu puțin față de îngeri; cu mărire și cu cinste l-ai încununat și l-ai pus peste lucrurile mâinilor Tale. Toate le-ai supus sub picioarele lui» (Evrei 2, 6-8). Așadar, omul este situat undeva cu puțin sub îngerii din lumea nevăzută, dar este, în același timp, cununa creației din lumea văzută. Sfinții Părinți spun că Dumnezeu l-a creat pe om și pentru a lua locul celei de-a zecea cete îngerești care a căzut din cer, transformându-se din îngeri luminați în diavoli întunecați”, a subliniat Preasfinția Sa.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, maica egumenă Casiana Paiu a fost hirotesită întru stavroforă, pentru eforturile depuse la restaurarea Schitului Berca și la renașterea vieții monahale de aici, apoi a primit din partea Chiriarhului locului bastonul, ca semn al puterii de a conduce, fiind așezată în scaunul de onoare rezervat ei. În continuare s-a oficiat slujba Parastasului pentru ctitorii, binefăcătorii, slujitorii și viețuitorii lăcașului monahal, mutați la Domnul.
Fosta Mănăstire Berca a fost ctitorită în anul 1694 de marele stolnic Mihalcea Cândescu și de soția sa, Alexandrina Cantacuzino. În data de 12 mai 1741, mănăstirea a devenit metoc al Episcopiei Buzăului, iar în anul 1864 a fost desființată, lăcașul său de închinare primind statutul de biserică parohială. În ziua de 1 octombrie 2003, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Arhiepiscop Epifanie Norocel, a fost reactivată ca schit, ascultarea de egumenă fiind încredințată monahiei Casiana Paiu, de la Mănăstirea Rătești.
În perioada 2014 – 2022, prin atragerea de fonduri europene nerambursabile, cu implicarea directă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, prin osteneala actualei egumene și a monahiei Eufrasia Crăciun, cu sprijinul Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei și al autorităților de stat centrale și județene, s-au efectuat o serie de lucrări la biserica Schitului Berca, după cum urmează: refacerea acoperișului, consolidarea pereților, realizarea hidroizolației și a instalațiilor electrice și termice, placarea pardoselii cu piatră, înlocuirea tâmplăriei, rezidirea Sfintei Mese și a Proscomidiarului, dotarea lăcașului de rugăciune cu o catapeteasmă sculptată în lemn de stejar și cu obiectele de cult necesare slujirii liturgice. De asemenea, au fost refăcute, de la stadiul de ruine, casa egumenească, corpul de chilii, turnul-clopotniță și zidul de împrejmuire, iar curtea interioară a fost resistematizată.
„Dacă astăzi ne bucurăm la această aleasă zi de sărbătoare, când s-a săvârșit târnosirea bisericii – eveniment care va rămâne înscris în istoria Schitului Berca, dar și în cea a întregii Eparhii a Buzăului și Vrancei – Îi datorăm mulțumire, în primul rând, Bunului Dumnezeu, pentru că a lucrat aici în chip minunat prin Ierarhul nostru, cel care a împlinit cu fapta lucrul lui Dumnezeu și a făcut posibil ca astăzi vechea Mănăstire Berca să strălucească reînnoită pe coama acestui deal”, a evidențiat, cuvântul său, stavrofora Casiana Paiu, oferind câte o icoană a Maicii Domnului Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian și Preasfințitului Părinte Sebastian.
Arhipăstorul Buzăului și Vrancei a adresat, la rândul său, un cuvânt de mulțumire maicilor ostenitoare de la așezământul monahal, tuturor celor care au contribuit la renașterea și înfrumusețarea Schitului Berca, precum și celor care au participat la această mare sărbătoare, în primul rând Episcopului Slatinei și Romanaților.
„Mă voi rezuma doar la un cuvânt de mulțumire adresat către Marele Arhiereu – Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care ne întărește și ne inspiră să facem lucruri bune, spre slava lui Dumnezeu, a Sfintei Sale Biserici și spre folosul sufletesc al dreptcredincioșilor creștini, fie că este vorba de cei ce viețuiesc în mănăstiri și schituri, în rugăciune permanentă, fie că este vorba de închinătorii pelerini care vin din diverse locuri la aceste oaze de spiritualitate”, a mărturisit Înaltpreasfinția Sa.
Părintele Arhiepiscop Ciprian a acordat maicii egumene Casiana Paiu și monahiei Eufrasia Crăciun Diploma de vrednicie „Episcopul Chesarie” cu insignă, persoanelor care au ajutat la realizarea proiectului de restaurare a ansamblului monahal le-a dăruit icoane cu Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, iar celor care au contribuit cu diverse donații la înnoirea sfântului lăcaș le-a oferit Hrisovul de binecuvântare „Sfântul Mucenic Sava de la Buzău”.
Tot în această zi a fost săvârșită o slujbă de binecuvântare a clădirilor reconstruite în jurul bisericii Schitului Berca.