Daruri de suflet pentru vârstnicii de la două cămine din Buzău

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, sărbătorită, în fiecare an, în data de 1 octombrie, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a organizat, vineri, 30...

Concertul tradițional de colinde, organizat de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei

Concertul tradițional de colinde, organizat de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, a avut loc, în seara zilei de miercuri, 20 decembrie 2017, la Catedrala „Înălțarea...

Mesajul Arhiepiscopului Buzăului și Vrancei la sărbătoarea Sfintelor Paști (VIDEO)

Iubiți credincioși, În această sfântă și aleasă zi de Paști, numită de Sfântul Ioan Damaschin „împărăteasă și doamnă, praznic al praznicelor și sărbătoare a sărbătorilor”...

Dan Puric: „Identitatea este o taină și stă în mâna lui...

În contextul Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox, Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, prin Sectorul Învăţământ şi Activităţi cu Tineretul, a demarat...

Campania „Prevenție și Educație pentru Sănătate”, la Glodeanu-Siliștea, județul Buzău

Campania Prevenție și Educație pentru Sănătate a ajuns la a douăzeci și cincea ediție. În cadrul activității de sâmbătă, 1 iulie 2017, cincizeci de...
video

Hramul Parohiei vrâncene Vulturu de Sus

La sărbătoarea Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, joi, 7 ianuarie 2016, biserica Parohiei vrâncene Vulturu de Sus și-a prăznuit hramul. Sfânta Liturghie a fost...

Catedrala Mântuirii Neamului

construimcatedrala.ro

Hartă Interactivă